BRAILENII POT SEMNA SI ONLINE PETITIILE PENTRU REDUCEREA TAXEI DE SALUBRITATE SI ELIMINAREA TAXEI PE APA DE PLOAIE

Brailenii care nu au drum in zona Pietei Concordia, ca sa semneze la cortul amplasat in fata sediului PNL Braila petitiile ce vizeaza reducerea taxei de salubritate de la 11 lei/persoana/luna, la 6 lei/persoana/luna si eliminarea taxei pe apa de ploaie, o pot face si online.

Astfel, presedintele PNL Braila, Alexandru Danaila, a anuntat astazi ca s-a creat o pagina de Facebook, precum si o petitie online, special in acest scop: “Brailenii ne pot trimite si online semnaturile, cei care vor sa se alature acestei campanii, avem si o pagina de Facebook, <<Jos taxele ”Dragomir” Braila Semneaza>>, suntem si pe petitieonline.com, “Taxa de salubritate trebuie micsorata in municipiul Braila, iar taxa pentru apa de ploaie trebuie eliminata!”, si ii asteptam pe toti cei care nu pot, nu au timp sau vor sa o faca online, sa o faca pe aceste site-uri.

Mai mult decat atat, vom avea echipe mobile, toti consilierii nostri locali si toti consilierii nostri judeteni se vor implica – alaturi de parlamentari, bineinteles -, in aceasta campanie si in perioada urmatoare ne veti vedea pe toate strazile de municipiu mergand si stand de vorba cu oamenii, explicand-le despre ce este vorba, astfel incat toata lumea sa inteleaga necesitatea unui astfel de demers si faptul ca trebuie sa ii atragem atentia primarului ca astazi platim una dintre cele mai mari taxe din tara, ca avem unul dintre cele mai murdare orase si faptul ca nu exista o viziune concreta pentru rezolvarea acestor probleme.

Pompieristic se incearca se se arunce niste bani pentru a finanta o societate pe care Consiliul Local o detine, ca actionar majoritar. Sunt niste chestiuni punctuale, cum este cazul Eco. Noi vrem sa avem o strategie si mai mult decat atat, cerem Consiliului Judetean, pe aceasta cale, rezolvarea problemelor procedurale pentru demararea licitatiei pentru operatorul unic de salubritate. Operator unic care nu a putut fi selectat pana acum pentru ca de la CJ este a treia sau a patra oara, daca nu ma insel, cand a fost gresita documentatia pentru scoaterea la licitatie. Si acest lucru nu poate fi decat intentionat. Cand gresesti prima oara nu stii, cand gresesti a doua oara o faci din motive voluntare, iar de la a treia incolo e clar ca intentia este pentru a nu se face aceasta licitatie.

Mai departe, daca operatorul unic va fi selectat, aceste lucruri vor fi puse in ordine, dar pubelele de gunoi care au fost cumparate prin fondurile europene, cand acest operator va fi selectat, pubelele vor fi deja casate, pentru ca perioada lor de viata se apropie de sfarsit. In tot judetul, nu doar in municipiu”.

Brailenii care doresc sa semneze online pentru reducerea taxei de salubritate si pentru eliminarea taxei pe apa de ploaie o pot face aici:                    https://www.facebook.com/jostaxeledragomir/  sau

https://www.petitieonline.com/jostaxeledragomir .