DANAILA: ASTAZI SE INREGISTREAZA O PREMIERA IN BRAILA – PRIMA INITIATIVA CETATENEASCA SUSTINUTA DE 10.000 DE SEMNATURI

10.000 de semnaturi stranse de la braileni, care cer reducerea taxei de salubritate si eliminarea taxei pe apa de ploaie. Este rezultatul campaniei derulate pana acum in municipiu de catre liberali, care spera ca in acest fel, primarul si majoritatea PSD-ALDE-PND din Consiliul Local Municipal sa se gandeasca mai bine, inainte de a respinge iarasi aceste solicitari. Nu de alta, spun, liberalii, dar acum este clar ca nu e vorba doar despre o cerere a PNL, ci despre o dorinta a cetatenilor, care sunt satui sa plateasca taxe foarte mari pentru niste servicii de foarte proasta calitate.

Presedintele PNL Braila, Alexandru Danaila, a precizat ca proiectul de hotarare respectiv va fi depus astazi la Primarie si reprezinta o premiera pentru municipiul nostru, dar fiind ca este prima data dupa ’89 cand exista o astfel de initiativa cetateneasca, sprijinita prin semnaturi de un numar atat de mare de persoane: “Daca noi, cei de la PNL, am fost catalogati drept niste oameni care vor sa faca rau, zazanie, cearta tot timpul si sa decredibilizeze  municipiul si judetul Braila, de data asta avem in spate peste 10.000 de semnaturi. Mi-as dori ca acest moment sa fie unul de maxima importanta si pentru primar; nu s-a mai intamplat niciodata – repet, sunt peste 10.000 de oameni care au semnat o petitie. Toate semnaturile sunt reale, sunt corecte si sunt asumate de catre noi. Cu siguranta primarul va verifica semnaturile, cu siguranta isi va da seama ca ele sunt valabile, corecte si vor putea merge in Consiliul Local. Astazi se depune proiectul de hotarare, iar saptamana viitoare vom depune si listele de semnaturi, e o procedura care trebuie indeplinita in raport cu CLM.

Bineinteles, campania de strangere de semnaturi continua, inca mai vin oamenii si mai semneaza, oamenii s-au saturat de toate cresterile de preturi, de tot ce inseamna majorarea tarifelor la utilitati”.

Pe de alta parte, Danaila spune ca PSD-ul, care a constatat ca se ingroasa gluma cu petitiile liberalilor, incearca sa contracareze acest demers. Liderul PNL a explicat ca daca in luna august, proiectul depus de liberali, ce prevedea reducerea taxei de salubritate, a primit aviz favorabil din partea directiilor din Primarie, in luna noiembrie, cand au analizat exact acelasi proiect – redepus de liberali – desi nu s-a schimbat legea, raportul functionarilor din Primarie a fost negativ. In acest context, liberalul banuieste ca la mijloc sunt presiuni facute de primarul Marian Dragomir (PSD) asupra subordonatilor sai, ca sa aiba PSD un motiv pe care sa il invoce, pentru a vota din nou impotriva reducerii taxei de salubritate: “Noi am depus in luna a opta un proiect de hotarare pentru reducerea taxei de salubritate. A fost respins, desi a primit un raport favorabil din partea comisiilor de specialitate ale CLM si un raport favorabil din partea directiilor din Primarie, care dau un raport pe lege, nu de oportunitate. Am redepus acest proiect luna trecuta. N-a intrat pe ordinea de zi, dar ieri a ajuns la comisie proiectul, de data asta, cu raport negativ din partea directiilor Primariei. Deci directiile din cadrul Primariei care ar trebui sa dea raspunsul solicitarilor pe lege, se trezesc puse – probabil sub presiunea domnului primar, ca altfel nu se explica – in situatia de a da un raport favorabil pe reducerea taxei de gunoi in luna august si un raport nefavorabil, in luna noiembrie. Aici, daca nu este abuz in serviciu, daca nu este neglijenta in serviciu, cel putin ar trebui sa existe o cercetare disciplinara in dreptul celor care au facut asemenea rapoarte. Nu poti, legea nu s-a modificat, nu ai cum, analizand aceesi lege, o data sa spui ca se poate si a doua oara sa spui ca nu se poate”.