ROTARU: NU O SA FORTAM NOTA IN PRIVINTA ASOCIERII BRAILA-GALATI. DACA CINEVA NU-SI DORESTE SA SE CASATOREASCA…

Daca presedintele CJ Braila, Iulian Chiriac (PSD), declara zilele trecute ca seful PSD Galati, Dan Nica, nu-si doreste asocierea intre cele doua judete si municipii, sugerand ca acesta ar putea fi in spatele taraganarii la nesfarsit a negocierilor intre parti, presedintele PSD Braila, Ion Rotaru, are cu totul alta parere.

Rotaru a afirmat astazi ca negocierile aflate acum in impas se vor relua si ca se va decide intr-un fel – fie se ajunge la un acord si se incep demersurile concrete pentru infiintarea asociatiei intercomunitare, fie se hotaraste ca nu se mai face nimic: “Daca tot discutam, n-o sa se intample nimic, niciodata. O sa concretizam cumva acest lucru – sigur, fara sa fortam nota; daca cineva nu-si doreste sa se casatoreasca…”.

Cat priveste informatiile privind faptul ca presedintele PSD Galati, Dan Nica, “nu-si doreste sa se casatoreasca“, Rotaru ne-a raspuns: “Va spun ca este exact invers. Nu stiu de unde aveti concluzia ca nu se doreste. Daca nu doresc, sa fie sanatosi, este problema lor, dar n-am auzit niciodata aceasta pozitie”.

Intrebat daca este cineva din Galati care nu-si doreste acesta asociere si care pune bete in roate negocierilor, liderul PSD Braila a spus: “Nu, eu am convingerea ca nu, la momentul la care discutam. Am convingerea ca nu. Daca aveti alte informatii, e bine sa ni le spuneti. Daca ajungem la concluzia ca nu vor, repet, sa fie sanatosi!”.

In ceea ce-l priveste, primarul Marian Dragomir (PSD) a completat: “Noi am cazut de acord pentru ceea ce inseamna statutul asociatiei, singura problema in momentul de fata este cea legata de sediu. Si eu recunosc ca nu am fost si n-o sa fiu de acord ca sediul sa fie intr-un oras sau in celalalt oras; eu am propus ca sediul sa fie la mijloc si sustin in continuare aceasta propunere.

Referitor la viziunea pentru dezvoltarea ulterioara, eu nu vad acolo o zona sociala sau o zona in care cele 4 administratii (primariile si consiliile judetene din Braila si Galati – n.r.) sa cheltuiasca bani la infinit; eu vad o zona care sa se dezvolte din punct de vedere al atragerii investitiilor intre Braila si Galati, plecand de la ideea unui parc industrial necesar celor 2 administratii, care sa ofere facilitati investitorilor”.