CHIRIAC: NU E VINA MANAGERULUI CA INTR-UN SALON DE LA SPITALUL JUDETEAN STAU 7 PERSOANE IN 4 PATURI

Presedintele CJ Braila, Iulian Chiriac (PSD), declara ca este posibil sa se mai intample uneori, atunci cand sunt mai multi bolnavi internati in Spitalul Judetean, sa mai stea si cate 2 pacienti in pat. El nu exclude nici varianta ca in vreun salon sa stea atat barbati, cat si femei, asa cum a reclamat consilierul judetean Vasile Cortez, care sustine ca a vazut cu ochii lui o asemenea situatie.

Seful judetului crede insa ca pana la urma, nu e vina managerului spitalului ca mai apar astfel de situatii: “Nu stiu, se poate intampla, o fi fost la internare de zi, nu stiu. E poate un caz izolat, a fost poate un moment, habar n-am, dar nu cred ca se intampla.

Dar nu e vina managerului ca 7 persoane stau in 4 paturi, sunt asistentele, sunt medicii acolo… De asta v-am spus si va spun inca o data: e vorba de mentalitate, de oamenii care lucreaza acolo, sa le explice oamenilor ce se intampla, de ce n-are un pat liber, de ce este supraaglomerat, mai asteapta o jumatate de ora, de ce trebuie sa astepte o jumatate de ora. Eu cred ca o comunicare mai buna ar rezolva aceste probleme. E parerea mea personala.

O sa cerem explicatii, sa vedem de ce in data respectiva, in 4 paturi stateau 7 oameni. Eu n-as mai vrea sa avem astfel de situatii”.