CHIRIAC: II ASTEPT PE MEDICII CARE VOR SA LUCREZE IN CADRUL CENTRELOR DE PERMANENTA SI CJ II VA SUSTINE

Presedintele CJ Braila, Iulian Chiriac (PSD), declara ca este gata oricand sa sustina infiintarea unor centre de permanenta in judet, asa cum propun liberalii, insa experienta anilor trecuti a dovedit ca nu sunt medici dornici sa se implice intr-un astfel de proiect. Chiriac a precizat ca infiintarea unor astfel de centre – care ar trebui sa functioneze zi si noapte, 7 zile din 7 si sa ofere asistenta medicala pentru urgentele usoare si medii -, i-ar ajuta mult pe cei de la UPU, fiindca i-ar elibera de cazurile care nu sunt atat de grave, iar pacientii nu ar mai astepta ore intregi, pana sa fie consultati  la Unitatea de Primire Urgente.

Chiriac ii asteapta pe medicii dispusi sa lucreze intr-un astfel de centru si promite ca CJ va gasi spatiile potrivite si va sustine financiar organizarea acestor unitati: “Daca medicii vor, cu siguranta se pot intampla si aceste centre de permanenta; daca medicii vor, ele vor deveni functionale. Trebuie sa avem o intalnire cu medicii respectivi, medicii de familie, cu siguranta vom gasi locatiile si sub semnatura medicilor – ca ei trebui sa fie minim 6, ca acest centru de permanenta sa functioneze -, atunci cu siguranta de urgenta vom actiona pentru astfel de centre de permanenta, pentru a degreva Unitatea de Primiri Urgente.

Ii asteptam pe cei doritori, medicii de familie care au competente pe astfel de specialitati. Deci ne trebuie, daca sunt 3 astfel de centre, 18 medici doritori si atunci si eu, in calitate presedinte CJ, voi ajuta Primaria, prin surse, prin bugetul de dezvoltare, pentru a lua toate cele trebuincioase acestor centre de permanenta si medicii sa-si desfasoare activitatea acolo”.

Precizam ca zilele trecute, la discutarea bugetului Consiliului Judetean pe anul in curs, liberalii au venit cu un amendament legat de organizarea centrelor de permanenta in judet, insa acesta nu a fost aprobat, fiindca nu a fost sustinut de majoritatea PSD-ALDE-PND-PMP.

Astazi, in sedinta Consiliului Local Municipal, in care liberalii au venit cu un amendament similar, s-a aprobat alocarea a 200.000 lei pentru amenajarea unei astfel de unitati in cartierul Vidin, urmand sa fie identificate si alte locatii, pe masura ce se va gasi personalul necesar.