DRAGOMIR: DACA PLOMBARILE NU VOR FI DE CALITATE, VOI FACE PUBLICE NUMERELE DE TELEFON ALE CELOR DE LA “MICATIS”, CA SA-I SUNE BRAILENII

Primarul Brailei, Marian Dragomir, declara ca “de multe ori a exagerat cu verificarile in teren”, in ceea ce priveste modul in care s-a facut deszapezirea in aceasta iarna, dar are de gand sa fie la fel de vigilent si in legatura cu lucrarile de reparatii strazi, de acum incolo.

Dragomir a precizat ca in aceasta saptamana au inceput lucrarile de reparatii strazi, muncitorii firmei “Micatis” actionand pe strada Nicolae Balcescu: “Urmeaza zilele acestea sa finalizeze in zona Gradinii Publice si sa intre tot astazi pe Soseaua de Centura, unde avem o problema reala. Le-am dat ca prioritate Calea Galati, strada Baldovinesti, Independentei, dar si toate celelalte strazi pe care n-am sa le nominalizez acum. Dupa ce vor termina strazile principale, vor intra in cartiere.

Chiar daca iarna nu a fost extraordinar de grea, datorita faptului ca asfaltul este foarte, foarte vechi – cea mai mare parte a lui, pe strazile principale, chiar inainte ca Tataia Lungu sa fie primar – se constata o faiantare, o fisurare si o crapare a asfaltului, care necesita interventii pe suprafete mult mai intinse.

Vreau sa fac mentiunea ca toate plombele si gropile reparate necorespunzator de societatea <<Micatis>> vor fi refacute de acestia pe cheltuiala proprie, fara a exista niciun fel de plata suplimentara din partea Primariei municipiului”.

Intrebat de un ziarist, ironic, daca asta inseamna ca “Micatis” va reface toate lucrarile, edilul sef a precizat ca nu e vorba chiar de tot, dar a admis ca pana acum o fost vorba de suprafete destul de mari pe care s-au refacut lucrarile realizate de societatea respectiva.

“Daca lucrarile nu vor fi calitative, la un moment dat, voi fi si in situatia in care o sa fac publice numerele de telefon ale responsabililor de la societatea <<Micatis>>, pentru a fi contactati si de brailenii nemultumiti, ca si Primaria municipiului Braila, de acele lucrari”, a mai spus Marian Dragomir.