CHIRIAC: LUCRARILE DE REPARATII DRUMURI VOR FI MONITORIZATE DE PRIMARI, CONSILIERI LOCALI SI JUDETENI, VICEPRESEDINTII CJ SI DE MINE

Presedintele CJ Braila, Iulian Chiriac, anunta printr-o postare pe o retea de socializare ca se lucreaza la reparatia drumurilor din nordul judetului. Chiriac da asigurari ca “se pune accent pe calitate si pe respectarea termenelor contractuale”, precizand ca lucrarile vor fi verificate de primari, consilieri locali, consilieri judeteni, vicepresedinti CJ si de el insusi: “Asa cum va anuntam saptamana trecuta, in nordul judetului Braila se lucreaza. Se plombeaza pe Drumul Judetean 203A, pe tronsonul Galbenu-Drogu-Visani. Totodata se lucreaza si pe Drumul Judetean 203, pe tronsonul Faurei-Jirlau – se astupa gropile cu beton asfaltic in vederea turnarii covoarelor. Pe Drumul Judetean 221, tronsonul Ianca-Sutesti, se lucreaza la frezat gropi pentru plombare.
Cu riscul de a ma repeta, va spun ca toate lucrarile vor fi monitorizate indeaproape de primari, consilieri locali, consilieri judeteni, vicepresedinti CJ si de mine. Punem evident accentul pe calitate si respectarea termenelor contractuale!”.