DANAILA: INVESTITORII NU AU INCREDERE SA VINA IN BRAILA, FIINDCA AICI LICITATIILE SUNT CASTIGATE DE ACEIASI OAMENI, CARE-SI SCHIMBA “PALARIA”

Presedintele PNL Braila, Alexandru Danaila, sustine ca marea problema nu este ca in Occident se traieste mult mai bine ca in judetul nostru, ci ca in multe orase si judete din Romania se traieste mult mai bine ca in orasul si in judetul nostru. Danaila spune ca motivul pentru care se intampla acest lucru este acela ca in alte zone din tara, serviciile sunt la un standard mult mai inalt decat cel din Braila, iar autoritatile publice locale chiar iau masurile necesare pentru atragerea de investitori: ”Investitori care sa poata da salarii bune, nu investitori care sa vina cu salariul minim pe economie. Pentru ca daca va duceti astazi intr-un oras unde exista parc industrial, o sa vedeti ca in zona respectiva niciun angajat din mediul privat nu mai lucreaza pe salariul minim pe economie. Ori la noi, pentru ca nu exista facilitati in sensul atragerii de investitori, pentru ca in municipiul Braila strazile sunt asa cum sunt, pentru ca in judetul Braila nu s-a pus o plomba in 2 ani de zile si sunt strazi de pamant, drumuri de pamant, raman oamenii impotmoliti cu TIR-urile cu care vin cu marfa sau cu care pleaca cu marfa… Din motivul asta in Braila nu se intampla nimic.

Cand a venit Banca Nationala si ne-a prezentat statistica, a spus asa: municipiul Braila este pe locul 2 pe tara la migratia populatiei;  in Braila sunt cele mai mici salarii din tara, pe a treia pozitie; in Braila nu exista perspective de dezvoltare. De ce? Pentru ca astazi, in municipiul si in judetul Braila nu se intampla nimic”.

Liberalul sustine ca trebuie facuta o strategie de dezvoltare coerenta, in care sa fie fructificata pozitia la Dunare a orasului nostru si apropierea de Galati, alaturi de care formam cea mai mare aglomerare urbana din tara, dupa Bucuresti.

Pe de alta parte, Danaila sustine ca potentialii investitori nu sunt sprijiniti de autoritatile locale si ca oricum, acestia nu au incredere in ce se intampla in judetul nostru, fiindca “aici licitatiile sunt castigate de aceiasi oameni care-si schimba <<palaria>> si se numeste altfel societatea, dar utilajele sunt tot de acolo, muncitorii tot de acolo, material prima tot de acolo. Totul este controlat de cei de la PSD astazi. Nu lasa sa se deschida orasul. Le este frica celor de la PSD ca daca vor veni investitori, vor face locuri de munca si automat va exista o competitie pe piata muncii si vor fi salarii mai mari, se vor dezvolta pe orizontala toate serviciile.

Deci totul pleaca de la viziunea autoritatilor locale. Cum e posibil ca in tara, alti oameni, cu alta viziune, sa poata sa-si puna amprenta? La Cluj se face metrou, deci au inceput studiul de fezabilitate pentru metrou. Va dati seama? Intr-un oras in Romania se face metrou astazi. Iar in Braila noi nici nu avem strazi asfaltate. Pe Dorobanti nu circula tramvaiul, desi s-au facut investitii din banii nostri, zeci de milioane de euro”.

Danaila a mai comentat ca pe vremea cand Gheorghe Bunea Stancu (PSD) era presedinte al CJ Braila, institutia amintita era cel mai mare investitor din judet, insa acum nici macar la CJ investitiile nu mai sunt ce erau odata: “Macar Stancu, cand era presedinte al Consiliului Judetean, venea si se lauda <<Consiliul Judetean este cel mai mare investitor din judetul Braila!>>. O prostie, din punctul meu de vedere, trebuie sa vina privati, nu poate statul sa fie cel mai mare investitor. Dar pana la urma era un investitor. Astazi nici macar banii aia nu se mai investesc! Bine, ca el lua jumatate din bani, ii baga in buzunar, era alta poveste… Dar astazi nici macar banii aia nu se mai investesc, pentru ca nu mai sunt bani. Bugetul Consiliului Local Muncipal a scazut cu 10 milioane de euro – inseamna aproape 10% din totalul bugetului! Cota de salarii a crescut. Cheltuiala depaseste 60% din totalul bugetului. Cu ce sa mai faca investitii, ca nici macar intretinerea nu poate sa o faca?”.