TABARAC, DESPRE GREVA DE LA “BRAICAR”: SUNT SPORURI NEPLATITE SI ORE SUPLIMENTARE CU MIILE, NEPLATITE

Consilierul municipal brailean Adrian Tabarac (PNL) apreciaza ca situatia in care s-a ajuns in prezent la societatea de transport public de calatori “Braicar” SA, cu salariati nemultumiti, care au intrat in greva spontana, are drept cauza principala lipsa de viziune a primarului Marian Dragomir (PSD), care decide achizitionarea a tot felul de autobuze de diverse capacitati si de la diverse firme, fara a avea in vedere nevoile reale ale societatii amintite.

Tabarac este de parere ca salariatii “Braicar” au dreptate sa fie nemultumiti, in conditiile in care sunt obligati sa faca foarte multe ore suplimentare – pentru ca nu exista destui soferi -, iar apoi, nu le sunt platite nici sporturile, nici orele suplimentare: “Situatia de acolo a salariatilor, a soferilor mai ales, este tot pentru ca s-au facut aceste investitii heirupiste, fara niciun pic de viziune: cumparam autobuze, toate lumea e fericita, ca avem si mici, si mari, in garaj stau altele pentru intrat pe traseu, dar ne-am trezit ca n-are cine sa le conduca. Si de fapt, acele autobuze nu sunt chiar atat de bune – si am vazut in presa exact explicatiile soferilor si ale oamenilor de acolo.

Sunt oameni care isi spun problemele, pentru ca vad ca asa nu se mai poate. Sunt prea putini soferi, pe prea multe masini. Au un service unde, cum spuneau, au doi pe tura si sunt autobuze care stau la rand pentru 2 mecanici. Ba mai mult decat atat, in autobaza cu service, cu rampa, cu tot ce trebuie pentru ca mai multe masini sa poata sa fie reparate, e plin cu pubele de gunoi. Deci tinem o autobaza blocata, plina de pubele – a transformat-o intr-un depozit  – si ii inghesuim pe toti intr-un singur service, <<chinuiti-va acolo, dar vrem servicii de calitate!>>…

Oamenii de la <<Braicar>> care nu au vrut sa se duca la serviciu si au tinut de greva nu au facut-o pentru ca asa au vrut ei, ci pentru ca situatia este una cat se poate de serioasa si de dureroasa: cu sporuri care nu sunt platite, cu ore suplimentare cu miile care nu sunt platite, cu conditii de lucru… poate parea mult sa spun <<inumane>>, dar oamenii chiar traiesc intr-un stres, au responsabilitate”.