MODIFICARE A LEGII PRIVIND PERSOANELE PERSECUTATE POLITIC, A CELOR DEPORTATI SI A PRIZONIERILOR, LA INITIATIVA DEPUTATULUI ANTONETA IONITA

Persoanele persecutate politic, cele care au fost deportate sau au fost in prizonierat, precum si urmasii acestora, vor beneficia de o serie de noi drepturi, dupa ce deputatul brailean Antoneta Ionita (PNL) a initiat modificarea prevederilor Codului Fiscal si a Ordonantei Guvernului nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi acestor categorii de persoane.

Initiativa deputatului PNL a venit ca urmare a unei intalniri cu reprezentantii  Asociatiei Stramutatilor, Refugiatilor şi Condamnatilor Politici din judetul Braila, care au semnalat o serie de neajunsuri: ”Solicitarile condamnatilor politici sunt intemeiate, asa ca am pornit demersurile legislative, mai ales ca acesti oameni au avut de suferit si au trecut prin situatii care astazi par de neimaginat. Vorbim despre persoane cu varste inaintate, care trebuie sa simta ca macar acum li se face dreptate”.

<<In urma modificarii Codului Fiscal, aceasta categorie de persoane va beneficia de scutire la plata impozitelor si taxelor pe cladirea in care au domiciliul, precum si de scutirea de taxe si impozite pe teren, inclusiv sotul sau sotia supravietuitori. Modificarea legislatiei privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, va presupune scutirea acestor persoane de la plata impozitelor pe mijloacele de transport, inclusiv a sotului sau sotiei supravietuitoare, precum si de posibilitatea ca tichetele de calatorie gratuite pentru transportul in comun sau CFR sa poata fi utilizate şi de catre sot, sotie sau de alte persoane mandatate de titulari sa le reprezinte interesele, pe baza unei imputerniciri.

De noile prevederi se vor bucura aproximativ 30.000 de persoane din toata tara, care se incadreaza in una dintre urmatoarele situatii: au fost deportate in ghetouri  si lagare de concentrare din strainatate, au fost private de libertate in locuri de detentie sau lagare de concentrare, au fost stramutate in alta localitate decat cea de domiciliu, au facut parte din detaşamentele de munca fortata, au fost supravietuitoare ale trenului mortii, sunt sotul sau sotia unei persoane asasinate sau executate din motive etnice si ulterior nu s-a casatorit>>, se mai arata intr-un  comunicat de presa.