PASCALE: PREMIERUL DANCILA SI MINISTRUL MUNCII NU AU CUNOSTINTE ECONOMICE NICI MACAR DE NIVELUL UNUI ELEV DE CLASA A XI-A. ISI BAT JOC DE MEDIUL DE AFACERI

Presedintele organizatiei de tineret a PNL Braila, Mihai Pascale, considera ca majorarea salariului minim pe economie de la 1 noiembrie – anuntata de Guvern – va fi o lovitura pentru mediul de afaceri, in special pentru tinerii antreprenori.

Intr-un comunicat dat publicitatii, Pascale apreciaza ca aceasta decizie demonstreaza ca “premierul Dancila si ministrul Muncii nu au cunostinte economice nici macar de nivelul unui elev de clasa a XI-a si isi bat joc de mediul de afaceri.

Tineretul National Liberal cere guvernului sa renunte la orice intentie de a majora salariul minim cu incepere de la 1 noiembrie, in conditiile in care aceasta prevedere i-ar distruge mai ales pe tinerii antreprenori. Este regretabil ca astfel de persoane ajung sa conduca un minister, in conditiile in care nu au avut nici macar o firma cu 3-4 angajati despre care stiu ca trebuie sa le plateasca lunar salariile si care, la randul lor, au familii de intretinut. Orice crestere a salariului minim sa se faca in conformitate cu realitatile din economie, nu din pixul unui ministru vremelnic, care vrea sa mai castige cateva voturi. De asemenea, introducerea unui salariu minim diferentiat, de 2.350 lei pe luna, pentru angajatii cu studii superioare si pentru angajatii cu 15 ani vechime, este o prevedere profund discriminatorie la adresa tinerilor. Promovarea in baza unor criterii precum competenta si meritocratia reprezinta un concept strain de actual guvernare.

In egala masura, subliniez haosul decizional din interiorul Guvernului, in conditiile in care ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, spunea ca salariul minim nu trebuie impus in economie, in mediul privat. Mediul de afaceri acuza frecvent, pe buna dreptate, lipsa de predictibilitate si modificarile de legislatie realizate peste noapte, in incercarea de a mai petici bugetul public, pentru a satisface pomenile electorale ale majoritatii PSD-ALDE. Guvernul Dancila-Dragnea nu ar fi stare sa faca un plan de business viabil pentru o firma cu cativa angajati, daramite sa gestioneze economia unei tari. Acesta este unul dintre motivele principale pentru care tinerii pleaca din Romania”.