PONTA: DUPA CAZUL BASCHETBALISTILOR INJUNGHIATI LA BRAILA, AM AFLAT CA ASA CUM E LEGEA ACUM, POTI SA UMBLI LINISTIT PE STRADA CU CUTITE, CU SABII, CU CE VREI

Presedintele Pro Romania, Victor Ponta, sustine ca dupa cazul baschetbalistilor americani care au fost injunghiati intr-un club din Braila, colegii sai parlamentari au decis sa depuna in forul legislativ o serie de amendamente la Legea 286 privind folosirea fara drept de obiecte periculoase si infractiunile contra ordinii si linistii publice.

Ponta a explicat ca dupa incidentul sangeros din clubul respectiv, deputatul Emilia Meirosu (presedintele organizatiei judetene Pro Romania) a discutat cu fosti politisti, care i-au semnalat mai multe lacune ale legislatiei actuale, in ceea ce priveste portul cutitelor si al sabiilor: “Emilia Meirosu, deputatul nostru de Braila, dupa acel caz care a ajuns in toata presa, cu baschetbalistii care au fost atacati cu cutitul in Braila – e un lucru care se intampla peste tot, si e foarte rau ca se intampla -, a discutat cu fosti politisti, cu cei din asociatia care-i reprezinta pe politisii aflati la pensie, si ne-au semnalat un lucru pe care nu-l stiam – si anume ca dupa modificarile legislative a ramas o lacuna: conform legii, asa cum e formulata acum, poti sa umbli linistit pe strada cu cutite, cu sabii, cu ce vrei. Adica s-a restrictionat portul de arma alba doar la evenimente publice – spre exemplu, nu poti sa mergi la stadion sau in mijloacele de transport in comun, dar daca te plimbi pe strada cu sabiile si cutitele, Politia nu poate sa-ti faca nimic.

Noi ne suparam pe politisti ca nu-i combat pe acestia, dar a ramas o lacuna in lege. M-am uitat si eu – ca fost procuror si profesor de drept penal – peste propunerea pe care au intocmit-o acesti politisti, o sa-i mai dam o ultima forma, o vom semna toti parlamentarii Pro Romania si-o vom depune ca amendament la Legea 286. Poate asa, de la o nenorocire, putem sa facem o modificare legislativa, pentru ca in viitor Politia sa poata lua masuri si astfel sa combata asemenea fenomene care exista nu doar in Braila, ci in toata tara si care cel mai bine pot fi prevenite, decat sa intervii dupa aceea. Ii iei, ii bagi in inchisoare, foarte bine, dar cel mai bine era daca nu ajungi sa te duci la o terasa si sunt acolo oameni cu tot felul de arme albe la ei”.