ASTAZI, LA TEATRUL “MARIA FILOTTI” – SPECTACOLUL “SASE LECTII DE DANS IN SASE SAPTAMANI”, AL TEATRULUI DE ARTA BUCURESTI

Astazi, de la orele 19:00, la Teatrul “Maria Filotti” Braila se va juca spectacolul “SASE LECTII DE DANS IN SASE SAPTAMANI”, de Richard Alfieri, in regia Laviniei Jemna Oltenau,  coregrafia fiind semnata de Mihai Petre. Este vorba despre o piesa a Teatrului de Arta Bucuresti, care ii are in distributie pe Victoria Cocias si George Constantinescu si care va fi prezentata pe scena braileana in cadrul programului TMF INDEPENDENT.

“Lily Harrison, vaduva unui preot baptist, isi angajeaza un profesor de dans la domiciliu, pe Michael Minetti. Intre Lily si Michael sar scantei de la prima intalnire. Se mint, se agreseaza si se ironizeza reciproc, dar de-a lungul celor sase saptamani, in timpul orelor de dans, Lily si Michael, amandoi cu mult umor, temperament, dar si sensibilitate, ajung sa se cunoasca, sa se respecte si sa-si imbogateasca viata cu o mare si frumoasa prietenie.

Piesa e o comedie bine scrisa, cu un dialog alert si plin de haz, dar si cu momente duioase, surprize si rasturnari de situatii, muzica si dans”, spun organizatorii.