Deputatul PNL de Braila Antoneta Ionita se arata ingrijorata de viitorul medicinei romanesti – mai exact, de faptul ca “sute de rezidenti aleg anual sa plece in strainatate, umiliti si ignorati de cei care ar trebui sa le fie mentori”.

Dr. Ionita – care a coordonat peste un deceniu Unitatea de Primiri Urgente (UPU) Braila – a precizat intr-o declaratie politica facuta in Parlament ca nu doar banii reprezinta motivatia pentru care acesti medici tineri raman sau pleaca din sistem sau din tara: “Poate nu sunteti straini de situatia spitalelor din tara, a sistemului de urgente romanesc, a anomaliilor intampinate in actul medicinei de familie sau a problemelor de tot felul. Dar vreau sa ne oprim astazi si sa meditam la ceea ce inseamna viitorul medicinei romanesti. La tinerii rezidenti sau absolventi de rezidentiat, care au depus recent un Juramant de credinta lui Hippocrate, dupa ce au muncit pe branci, zile si nopti, pentru a deveni profesionisti adevarati. Ma vad nevoita sa trag inca un semnal de alarma asupra situatiei dezastruoase din cadrul sistemului sanitar romanesc. O tara secatuita de cadre medicale, cu sute de rezidenti care aleg anual sa plece in strainatate, umiliti si ignorati de cei care ar trebui sa le fie mentori. In lipsa lor, spitalele mici, din provincie, nu mai pot functiona. Centrele spitalicesti din orasele mari devin, astfel, supraaglomerate, iar rezultatul il stim cu totii: multa frustrare adunata atat in randul cadrelor medicale, dar si al pacientilor pentru care holurile institutiilor spitalicesti sunt trepte ale rabdarii si culoare ale suferintei.

Suntem cu totii constienti de importanta esentiala pe care o are calitatea actului medical intr-o societate ce se doreste a fi sanatoasa. In conditiile amintite, acest standard calitativ este imposibil de atins. Ca orice analiza temeinica, si aceasta radiografie trebuie sa se concentreze pe punctele esentiale in care sistemul pare a avea cele mai mari fisuri. Iar una dintre aceste brese este reprezentata de procesul prin care tinerii absolventi de medicina trebuie sa treaca pentru a deveni medici.

Din discutiile purtate de-a lungul timpului cu tineri aflati in acest stadiu al carierei, pot spune ca nu doar banii reprezinta motivatia acestora pentru care raman sau pleaca din sistem sau din tara. In mod evident, un nivel de salarizare pe masura muncii depuse le ofera conditii decente si normale de viata, insa problemele pe care rezidentii le reclama sunt mult mai profunde. Vorbim despre niste tineri care au studiat intens si care au intrat in rezidentiat la 24-25 de ani. Drumul pana in acest moment a fost intesat de examene si de emotii, de renuntari personale si de o determinare de a trece peste lipsuri materiale si de nedreptatea ca, medic fiind, sa te bazezi pe ajutorul financiar al parintilor.

Odata ce patrund in malaxorul rezidentiatului si al specializarii, tinerii medici remarca stupefiati ca, in loc de specializari clinice aprofundate si practica supervizata de mentori cu experienta, au parte de garzi peste garzi, de  o birocratie sufocanta si de piedici la tot pasul. Rezidentii sunt transformati in contopisiti de serviciu, multi sunt lasati fara indrumare in stufoasa lume a codurilor, condicilor si a actelor de completat. Un sistem autodeterminat, in care doar norocul te poate aduce sub aripa unui coordonator responsabil, care sa ii indrume corespunzator, care sa ii invete meserie si nu cum sa satisfaca nevoile birocratice ale sistemului. Dependenta de acest unic mentor naste o serie de abuzuri, reclamate deseori de tineri, care recunosc, insa, ca medicul cu experienta este, la randul lui, hartuit de supraaglomerare si de hartoage.

Cu toate acestea, rezidentii se incapataneaza sa ramana in sisstem. Cu ajutorul familiilor, fac efortul unor  supra-specializari in strainatate. Iar la intoarcere, surpriza! Nu putini au constatat faptul ca stagiul nu le-a fost recunoscut. Si asta, desi unii colegi aflati in aceeasi situatie au fost, din nou, mai „norocosi”. Sau constata ca tot ce au invatat in centrele din afara tarii nu poate fi pus in practica, din lipsa de aparatura sau de materiale. Rezidentii se simt ai nimanui, in degringolada creata si in absenta unei metodologii clare. Sfarsitul procesului este reprezentat de un examen individual, sustinut in fata a trei profesori, fara nicio dovada video, in cazul unei contestatii. Iar obligativitatea sustinerii acestui examen, dintr-o materie prea putin up-datata noilor rigori medicale, in centrele universitare in care s-a desfasurat minim 75% din stagiu, este un alt aspect pe care rezidentii vor sa il indrepte.

Medicina a fost, in ultimii aproape 30 de ani, poate cel mai vaduvit sistem romanesc, alaturi de educatie. Problemele nu contenesc, lipsurile sunt multe, romanii sunt tot mai  nemultumiti. Se moare pe capete din cauza infectiilor nosocomiale, a crizelor de medicamente si vaccinuri. Dar daca de ziua de astazi nu ne pasa, poate ar trebui sa ne gandim macar la maine, la cine va mai lucra maine in sistemul sanitar romanesc! In mod iresponsabil, ne alungam viitorul din tara! Intr-un sistem suprasaturat de pacienti, rezidentul roman poate ar reprezenta sansa. O sansa de care noi, cu incapatanare, continuam sa ne batem joc”.