DRAGOMIR: CLUBURILE SPORTIVE TREBUIE SA-SI ASIGURE CEL PUTIN 50% DIN FINANTARE DIN SURSE PRIVATE SI RESTUL, DIN SUMELE ALOCATE DE ADMINISTRATIA PUBLICA

Primarul Brailei, Marian Dragomir, are un gust amar, vazand ca in ultima perioada este criticat tot mai des pe tema finantarii sportului local si este acuzat chiar de “distrugerea” acestuia. Nemultumirile sunt exprimate public de reprezentantii unor cluburi sportive aflate in situatii foarte dificile din punct de vedere financiar, dar de simpli cetateni, iubitori ai fotbalului, baschetului sau handbalului, care isi exprima opiniile pe retelele de socializare.

Dragomir declara ca in cei circa 2 ani si jumatate ai mandatul sau, Primaria a alocat aproape 1 milion de euro pentru sport si ca atunci cand au primit aceste finantari, cluburile respective se comportau ca niste parteneri ai Municipalitatii, insa acum au o alta atitudine: “Noi (Primaria – n.r.) suntem parteneri doar cand finantam, dar la declaratii ulterioare nu mai suntem, deoarece atunci cand o echipa are rezultate, toata lumea este fericita; atunci cand echipele nu mai au rezultate se cauta vinovati.

Noi, finantatorii, nu suntem vinovati, deoarece noi dam banii, dar nu ne implicam in selectarea jucatorilor, in selectarea antrenorilor si nici nu stabilim echipa care intra pe teren. Noi suntem doar finantatori si nicidecum cei care fac managementul cluburilor respective.

Daca nu le-au ajuns 1 milion de euro, probabil ca anul viitor vor dori 2 milioane de euro. Daca anul viitor nu le vor ajunge 2 milioane de euro, probabil ca peste 2 ani vor dori 5 milioane de euro. Nu putem sa mergem la nesfarsit cu astfel de sume. Trebuie ca la un moment dat, pe langa finantarea de la Primarie, sa existe, intr-un procent cel putin egal, si o finantare privata, atrasa din alte surse”.

Intrebat daca personal, crede ca este posibil ca in urmatoarele decenii un club sportiv din Braila sa resuseasca sa obtina din surse private finantari egale cu cele obtinute de la administratia locala, primarul a admis ca are mari dubii ca se va intampla asa ceva.

(sursa foto – Lucian Crestez)