DRAGOMIR: DACA VREM SA AVEM PATINOAR, SINGURA VARIANTA ESTE CA ACESTA SA FIE SUSTINUT FINANCIAR DE ADMINISTRATIA PUBLICA

Primarul Brailei, Marian Dragomir, declara ca daca se doreste sa existe un patinoar in municipiu, singura varianta este ca acesta sa fie sustinut financiar de administratia publica, fiindca o astfel de activitate nu este profitabila. Dragomir a dat ca exemplu patinoarul care a functionat intr-un mare centru comercial brailean si care a fost inchis in urma cu cateva luni, dat fiind ca nu aducea profit.

Edilul sef a explicat in cadrul sedintei CLM Braila de ieri ca s-au purtat discutii cu doua firme private interesate sa preia administrarea acestui obiectiv, dar cand au aflat ce conditii sunt impuse de ISU, reprezentantii acelor societati au renuntat la idee: “In mandatul meu au fost discutii cu doua societati comerciale privind preluarea pe o perioada de timp limitata a unor activitati de la patinoar. Ambele societati, dupa ce au ajuns la ISU si au vazut care este documentatia pe care trebuie sa o indeplineasca si investitiile pe care trebuie sa le faca, au abandonat orice alte discutii, comunicandu-ne ca sumele sunt prea mari pentru ei si nu vor obtine niciodata profit, pentru ca activitatea de patinoar nu este rentabila economic, decat daca ea se desfasoara la niste tarife exorbitante.

Sa nu uitam ca in cel mai mare centru comercial din Municipiul Braila, pana in primavara acestui an a functionat un patinoar – inchis si el dintr-un considerent economic. Am luat in calcul si faptul ca pierderile la patinoar au fost generate ca urmare a faptului ca din 2008 si pana in prezent nu a existat nici macar o indexare cu rata inflatiei a acelui pret (pretul biletului de intrare – n.r.). Vom propune o crestere a tarifului la patinoarul din Braila, dar in conditiile in care acesta va fi cel mai ieftin din tara. Tariful la patinoarul Braila va fi de 9 lei/ora, in timp ce la alte patinoare din tara tarifele se prezinta in felul urmator: la Galati – 15 lei pentru 90 minute, deci 10 lei/ora; la Buzau – 10 lei/ora; la Bacau – 15 lei/ora; la Oradea – 10 lei/ora, la Cluj – 15 lei/ora; la Brasov – 10 lei/ora; la Botosani – 10 lei/ora.

Tariful pe care noi il propunem va fi de 9 lei/ora, urmand ca acesta sa asigure conditii economice de functionare, cu atat mai mult cu cat patinoarul nu va mai avea niciun alt concurent pe piata din Braila, asa cum era pana anul trecut. Daca noi dorim ca locuitorii judetului si municipiului Braila sa aiba un patinoar, singura varianta economica este cea in care acesta este sustinut financiar de administratia publica.

Atat anul trecut, in iarna, cat si in toamna acestui an, am avut solicitari de la doua societati private care au dorit sa monteze in municipiul Braila patinoare. Au solicitat ca pentru montarea acelor patinoare, Primaria municipiului sa sustina costurile pentru energia electrica si pentru apa – acestea fiind cele mai mari. Le-am transmis ca daca sunt investitori privati, trebuie sa-si sustina financiar toate costurile acelui patinoar privat, din care ei castigau bani.

Daca noi ne dorim sa oferim tuturor locuitorilor din municipiul Braila si din judetul Braila accesul la un patinoar, atunci administratia trebuie sa se implice”.