IONITA: ROMANIA ESTE TARA DIN UE CU UNA DINTRE CELE MAI MARI RATE DE COPII AFLATI IN CENTRELE DE PLASAMENT

Deputatul brailean Antoneta Ionita (PNL) saluta aprobarea unor noi prevederi legislative, care stipuleaza ca de acum inainte, copiii de pana la sapte ani nu vor mai putea fi institutionalizati. Mai exact, toti copiii ramasi fara parinti sau abandonati vor ramane in familia extinsa sau vor fi crescuti de un asistent maternal pana la cel putin sapte ani si abia dupa aceasta varsta vor putea fi plasati intr-un serviciu de tip rezidential.

Deputatul Ionita, care este unul dintre initiatorii acestei legi, a precizat intr-un comunicat dat publicitatii: “Noua prevedere completeaza Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, prin care era prevazut ca minorii fara parinti sa fie institutionalizati de la varsta de patru ani. Romania este tara din Uniunea Europeana cu una dintre cele mai mari rate de copii aflati in centrele de plasament, iar recomandarile UNICEF sunt ca cei mici sa creasca in alt mediu decat cel al centrelor mari de plasament.

Cresterea de la patru, la sapte ani, a varstei pana la care copiii fara parinti sau abandonati nu vor mai putea fi institutionalizati are si o latura simbolica, a celor <<sapte ani de acasa>>. Este foarte important pentru viitorul adult ca in aceasta etapa a formarii sale sa beneficieze de un cadru familial, de caldura unui camin, de atentie si grija. Mai ales ca vorbim despre copiii care si asa pleaca in viata cu handicapul psihologic al lipsei parintilor naturali. Practic, pana la sapte ani, toti cei aflati intr-o astfel de situatie vor fi crescuti numai in familia extinsa, substitutiva sau de un asistent maternal.

La acest moment, in Romania exista peste 19.000 de copii aflati in centrele de plasament de tip rezidential si se urmareste ca pana in 2020, acestea sa fie desfiintate si inlocuite cu centre mici, de tip parental – in care sa existe asistenti sociali specializati – si cu plasamentul la asistenti maternali”.

Aceasta modificare legislativa a fost initiativa unui grup de parlamentari femei din toate formatiunile politice, iar legea a fost aprobata cu unanimitate de voturi.