CHIRIAC: GREII DIN PSD GALATI CONSIDERA CA TUNELUL PE SUB DUNARE INCA E O SOLUTIE. EU LE PROPUN SA SE OCUPE DE TUNEL SI ACESTA SA IASA DIRECT IN SEDIUL ASOCIATIEI “DUNAREA DE JOS”

Sefii administratiilor brailene si galatene au avut recent o noua discutie pe tema infiintarii Asociatiei “Dunarea de Jos”, care sa transforme aceasta zona intr-un pol de dezvoltare locala. Nici aceasta discutie n-a dus insa la deblocarea demersurilor pe tema amintita, fiindca cele doua parti tot nu au reusit sa ajunga la o intelegere asupra locului in care va fi sediul asociatiei.

Presedintele CJ Braila, Iulian Chiriac (PSD), a declarat astazi ca reprezentantii Galatiului accepta doar varianta ca sediul sa fie in municipiul lor, in timp ce oficialii braileni au avansat trei posibile variante.

Din punctul de vedere al lui Chiriac, galatenii n-au decat sa aleaga una dintre cele variante amintite, fiindca el, unul, nu este dispus sa accepte ca sediul sa fie la Galati – nici un sediu temporar, nici unul definitiv: “Am vorbit si cu domnul primar Pucheanu si cu domnul presedinte al CJ Galati, iar ei au ramas la ideea ca sediul acestei asociatii sa fie la Galati si eu am spus <<Ok, dar noi avem 3 propuneri: una este ca sediul sa fie in cartierul Dimitrie Cantemir – deci nici la Braila, nici la Galati, ceea ce mi se pare o solutie foarte corecta – , a doua a fost sa avem sediul la Bucuresti – ca sa nu fie nici in Braila, nici in Galati – si a treia, daca tot au ei un sediu in Galati, sa stiti ca avem si noi sediu in Braila>>. Sa aleaga ei!

Mi se pare corect, sunt brailean si imi iubesc judetul si iubesc si brailenii. Cat o sa fiu pe aceasta functie o sa negociez pe pozitii egale pentru braileni. Nu vreau sa devenim anexa judetului Galati sau a municipiului Galati. Sub nicio forma! Stramosii nostri au luptat ca acest judet sa ramana in picioare. Si noi trebuie sa facem la fel – si asa voi face”.

Cat priveste zvonurile legate de faptul ca greii din PSD Galati nu doresc aceasta asociere si de fapt, chestiunea cu sediul este doar un pretext pentru a se bloca negocierile, Chiriac a comentat: “Greii din Galati considera ca si tunelul este o relatie viabila pentru tranzitul pe sub Dunare. Dar eu le-as propune sa se ocupe de tunel si tunelul sa iasa direct in sediul asociatiei, ca sa aiba de unde porni… Sentimentul meu este ca ei incearca sa negocieze astfel incat sa iasa cu cateva avantaje din aceasta asociere. Si eu nu voi accepta asta – si cred ca nici domnul primar Dragomir -, atat timp cat reprezentam brailenii si trebuie sa negociem si pentru ei”.