IONITA: COMPORTAMENTUL LUI LIVIU DRAGNEA SI AL PSD, COMPROMISURILE, DERAPAJELE DE TOT FELUL SUNT PETE PE MORMINTELE CELOR CARE MURIT LA REVOLUTIE

Deputatul PNL de Braila Antoneta Ionita considera ca este “o rusine” ceea ce se intampla in Romania la acest moment, din punct de vedere al actului de guvernare, mai ales in contextul in care luna decembrie ar fi trebuit sa reprezinte un moment de reculegere pentru cei peste 1.100 de romani care au murit la Revolutia din 1989.

Intr-un comunicat dat publicitatii, Ionita spune ca in cei 29 de ani de la Revolutie romanii “au sperat intr-un trai decent, intr-un sistem de sanatate salvator, in educatie, intr-un stat de drept, puternic si cu respect fata de proprii cetateni. Ar trebui sa ne uitam cu sinceritate la decembrie 1989 si la decembrie 2018. Si ar trebui sa nu uitam niciodata decembrie 2016, moment in care Romania s-a oprit din evolutie si a intrat in regres. Decembrie 2016 este momentul in care coalitia PSD – ALDE a preluat guvernarea, sub celebrul slogan fluturat de Liviu Dragnea: <<Indrazneste sa crezi in Romania!>>.

Acum, la doi ani de la alegeri, bilantul este unul dezastruos: PSD-ul lui Liviu Dragnea guverneaza impotriva romanilor, intr-o incercare disperata de a emite legi si ordonante pentru interesele unui grup. Maririle de pensii si salarii promise au fost anulate de o inflatie record, de preturi mai mari la gaze, energie, combustibili, medicamente si alimentele de baza. Promisiunile care au insemnat spitale regionale si autostrazi, drumuri expres si parcuri industriale, crese, gradinite si scoli au ramas doar pe hartie. Guvernul pur si simplu refuza sa scrie proiecte si sa acceseze fonduri europene pentru autostrazile Romaniei sau pentru podul peste Dunare.

Nu pot sa nu ma intorc la decembrie 1989 si sa nu ma intreb: oare mortii de la  Revolutie, copiii si familiile lor si-au dorit o Romanie ca cea de astazi? Oare cei secerati de gloante au gandit macar o clipa ca peste 29 de ani vom vorbi din nou despre un partid-stat, condus de un condamnat penal care calca in picioare principiile democratiei si care ar face orice ca sa nu ajunga dupa gratii?

Capcanele istoriei sunt multe si adesea se repeta. Consider ca pretul pe care-l platim acceptand la nesfarsit comportamentul lui Liviu Dragnea si al PSD, compromisurile, modul discretionar in care este condusa Romania, derapajele de tot felul si dispretul sunt, de fapt, pete pe mormintele oamenilor care au crezut si au murit pentru libertate si respect”.