DEPUTATUL VARGA: 30 DE PROPUNERI LEGISLATIVE SI PESTE 100 DE INTERPELARI, INTREBARI SI LUARI DE CUVANT IN PLEN, IN ANUL 2018

30 de propuneri legislative, dintre care 3 promulgate deja ca lege si altele aflate in diferite stadii de dezbatere, peste 100 de luari de cuvant in plen, intrebari si interpelari, 15 declaratii politice si initiator a patru motiuni –  este un rezumat al activitatii deputatului brailean Vasile Varga (PNL) in anul 2018. La acestea se adauga sute de modificari legislative dezbatute  in Comisia Juridica, de Disciplina si Imunitati din Camera Deputatilor, al carei vicepresedinte este Varga.

”Eu cred ca cifrele pot vorbi despre faptul ca, asa cum am spus inca de la primul meu mandat, nu merg la Bucuresti sa dorm in parlament sau sa fac declaratii politice la «matineul» de marti dimineata, doar pentru a avea punctaj. Soarta brailenilor care mi-au acordat votul lor ramane in continuare preocuparea mea. Ma intalnesc cu locuitorii Brailei, stau cu ei de vorba si in cadrul audientelor desfasurate la biroul meu parlamentar, dar si in obisnuitele intalniri din cartiere. Aflu de la ei tot felul de probleme, iar pe cele care tin de activitatea de parlamentar incerc sa le impun pe agenda de la Bucuresti, in Camera Deputatilor. Discutiile cu specialisti in diferite domenii au stat la baza altor demersuri legislative, unele tranformate deja in legi care se aplica si de care beneficiaza toata lumea”,  afirma deputatul liberal intr-un comunicat dat publicitatii astazi.

In document sunt precizate si cateva dintre cele mai importante  initiative legislative ale parlamentarului brailean:

*Modificarea Codului Rutier, in urma unui accident care a avut loc in municipiul Braila in 2016, cand cinci oameni au fost spulberati intr-o statie de autobuz de un sofer care suferea de o afectiune psihica: ”Pentru ca astfel de drame sa nu mai fie posibile, am initiat modificarea Codului Rutier. Drama putea fi evitata daca medicul ar fi anuntat politia ca soferul are epilepsie, o boala pentru care permisul de conducere se suspenda. Una dintre modificari consta in faptul ca examinarea medicala in vederea obtinerii permisului de conducere se va face doar in unitati de asistenta medicala autorizate din fiecare judet, iar lista acestor unitati medicale va fi stabilita prin ordin al Ministrului Sanatatii. In plus, examinarea medicala si psihologica a unui conducator auto se va face nu doar la obtinerea sau prelungirea valabilitatii carnetului de conducere, ci ori de cate ori un medic de familie sau un medic specialist are suspiciuni ca pacientul sau are o boala care ii poate afecta capacitatea de a conduce”.

La finalul anului 2018, presedintele Romaniei a promulgat legea initiata de Vasile Varga.

*Taxa pe apa de ploaie, eliminata din facturi in urma unei modificari initiate de deputatul Varga

Consiliile locale pot scoate taxa pe apa de ploaie din facturile consumatorilor casnici, dupa ce a fost aprobata acea initiativa de modificare a Legii 241 din 2006, privind Serviciul de alimentare cu apa si de canalizare: ”Taxa era platita de consumatorii casnici, indiferent daca ploua, ningea sau era seceta. Consider ca s-au facut foarte mari abuzuri in calculul acestei taxe, ca brailenii au platit niste facturi neconforme, ca apa meteorica nu este cuantificata strict, ca s-au folosit niste indicatori arbitrari. Nimeni nu stie exact cata apa de ploaie se scurge de pe un bloc sau de pe o casa, ceea ce inseamna ca baza de impunere este ilegala. Apa de ploaie se scurge in retelele care apartin localitatilor, ceea ce demonstreaza ca serviciul de canalizare si epurare a apelor meteorice este un serviciu distinct, care trebuie platit doar de catre primarii si, eventual, de persoane juridice, agenti economici”.

*Medicii specialisti vor putea profesa pana la 67 de ani

“In urma unor solicitari si a discutiilor purtate la cabinetul parlamentar cu medici de familie si cu medici specialisti din Spitalului Judetean Braila, deputatul PNL a intervenit pe langa vicepresedintele Comisiei de Sanatate din Camera Deputatilor, prof. univ. dr. Florin Stamatian, pentru a sustine modificarea Legii privind reforma in sanatate, in vederea prelungirii varstei de libera practica. Demersurile au fost aprobate, iar medicii indiferent de specializarea lor, vor putea profesa, la cerere, pana la 67 de ani, cu conditia sa depuna o solicitare la unitatea medicala unde profeseaza”, se arata in comunicatul de presa.

*Primariile vor putea vinde terenurile concesionate catre proprietarii de cladiri

*Ministrul Transporturilor, interpelat privind starea podului peste Dunare.

*Situatia separatorului de sensuri de la Varsatura, adusa in atentia ministrului Transporturilor.

In raportul dat publicitatii sunt mentionate si alte demersuri legislative in care s-a implicat Vasile Varga – mai exact, este vorba despre initierea sau modificarea sau initierea unor legi ce vizeaza:

*Majorarea, anual, a alocatiei de stat pentru copii, cu 100% din rata medie a inflatiei;

*Declararea Institutului National pentru Microbiologie si Imunologie ”Cantacuzino” de importanta strategica pentru siguranta epidemiologica a Romaniei, iar activitatea sa, de interes national;

*Constructia Autostrazii ”Unirii” Ungheni-Iasi-Targu Mures;

*Posibilitatea ca femeile sa poata opta, la cerere, pentru cresterea varstei de pensionare la 65 de ani;

*Finantarea, incepand din anul 2019, a Programului ”Tineri in Parlament”, prin care fiecare deputat sa poata facilita vizita la Camera Deputatilor a 38 de elevi sau studenti;

*Modificarea Legii 7 privind cadastrul si inscrierea terenurilor si constructiilor in cartea funciara, fara ca cetatenii sa mai intalneasca atatea obstacole ca in prezent;

*Reglementarea dreptului de vot electronic si a votului prin corespondenta, pentru alegerile europarlamentare, prezidentiale si parlamentare.