TIPETE IN CLM BRAILA. POPA: TOT TIMPUL NE JIGNITI PE CONSILIERII PNL, SPUNANDU-NE CA SUNTEM IN EROARE, CA SUNTEM PROSTI, CA SUNTEM IDIOTI!

Debut furtunos al sedintei de astazi a Consiliului Local Municipal Braila: primarul Marian Dragomir (PSD) si-a inceput tirul ironiilor la adresa consilierilor liberali inca de la primele proiecte de hotarare, ceea ce l-a deranjat foarte mult pe Petrica Popa (PNL), care a avertizat ca daca se continua in acelasi mod, el si colegii sai vor parasi sala.

La intrebarile liberalilor in cadrul dezbaterii asupra primului proiect aflat pe ordinea de zi – ce viza aprobarea salariilor de baza pentru angajatii din Primarie – ediul a comentat, printre altele, ca e normal ca liberalii sa nu vrea sa voteze pentru majorarea salariilor, fiindca se stie ca “liberalii sunt cei care taie salariile, nu cei care le maresc” (aluzie la taierile masive de salarii operate de PDL). In plus, la urmatorul punct al ordinii de zi, Dragomir a raspuns la o intrebare a Ralucai Bucur (PNL) la modul “ca de obicei, sunteti in eroare”.

Dincolo de formularea propriu-zisa a raspunsurilor pe care Marian Dragomir le da unor intrebari ale liberalilor, ceea ce-i deranjaza cel mai mult pe acestia este tonul edilului, care emana un evident dispret. In acest context, iritat de ironiile primarului, Petrica Popa a ripostat: “Vreti ca noi, consilierii liberali, sa parasim sala? Va rog sa va revizuiti pozitia fata de consilierii liberali! Este inadmisibil ceea ce faceti dvs! Inadmisibil! Chiar daca sunteti primarul municipiului Braila, noi avem nevoie aici de a dezbate o problema. Tot timpul ne jigniti pe toti consilierii liberali, spunandu-ne ca suntem in eroare, ca suntem prosti, ca suntem idioti! Este inadmisibil modul dvs de a va manifesta! Si sa stiti ca nu pot sa fiu de acord cu asa ceva! Am fost in destule Consilii Locale in care au fost primari mult mai in varsta decat mine, dar nu am vazut asemenea atitudine! Va rog foarte mult, domnule primar, sa incetati cu acest mod de a va adresa consilierilor locali, indiferent de partidul din care fac parte!”.

Consilierul Sorin Bosneag (PSD) a intervenit in apararea primarului: “Rugamintea pe care o am la dvs este aceea sa asiguram un climat decent de desfasurare a acestor sedinte. Lucrul pe care vreau sa vi-l spun acum s-ar putea sa va supere, dar este anormal ca dvs sa va intalniti si sa stabiliti care il enerveaza mai tare pe primar, care il pune la punct mai tare pe primar, care ridica tot felul de probleme, astfel incat sedintele noastre sa dureze un timp indelungat si degeaba, pentru ca dvs nu vreti sa participati la sedintele de comisii, iar acolo sa intrebati pe cei care sunt indrituiti sa va raspunda, despre problemele care apar. Vreti neaparat sa faceti in dialog permanent – si vad ca ajungeti si la tipete si la alte lucruri – cu primarul municipiului”.

Dupa acest episod „cu scantei”, spiritele s-au linistit, iar sedinta a continuat intr-o atmosfera normala.

Precizam ca anumiti consilieri municipali PNL adreseaza uneori edilului intrebari care ii pun intr-o postura jenanta, insa Dragomir nu-si rezerva sarcasmul doar pentru aceste cazuri, ci si-l exerseaza la mai toate intrebarile liberalilor, fara „discriminare”.