BURTEA (PSD): MA DOARE CA ACEST JUDET A FOST MEREU DACA NU DECAPITAT DE INSTITUTIILE STATULUI PARALEL, MAI REUSIM SA-L DECAPITAM SI NOI, DIN INTERIOR

Consilierul judetean Fanel Burtea (PSD) are o problema cu “institutiile statului paralel” care aproape ca au “decapitat” judetul Braila si cu faptul ca ceea ce n-au reusit inca institutiile amintite “decapitam noi, din interior”. Si cand a spus ”noi”, Burtea vorbea la Conferinta extraordinara a PSD Braila.

In discursul sau, social-democratul a  explicat la ce gen de decapitare se refera: “Ma doare ca acest judet a fost mereu daca nu decapitat de institutiile statului paralel, mai reusim sa-l decapitam si noi, din interior. Rugamintea mea este urmatoarea: sa incercam sa facem lucruri si sa le legam de asa natura, incat cum au facut cu ANAF, cum au facut cu bancile listele acelea ale rusinii, cu cei care nu platesc, ar fi bine sa facem o lista a rusinii a celor care tot contesta licitatii si ne incurca si ne amana. Domnule, ai contestat o licitatie si pe urma n-ai castigat-o sau n-ai pus in practica, nu mai ai ce sa cauti la urmatoarea licitatie! Avem constestatari de profesie! Nu se poate sa-i lasam la infinit asa!  In Braila avem strazi – cu toate eforturile pe care le fac primarii nostri -, care stau de ani de zile, pentru ca se castiga licitatiile, dupa care se contesta. Nu se mai poate… Haideti sa facem ceva ca acesti oameni sa castige si batranii nostri sa traiasca si ei in conditii normale si frumoase!”.