DRAGOMIR: TREBUIE SA NE SCHIMBAM COMUNICAREA SI MODUL DE ABORDARE, PENTRU CA DACA NU LE SCHIMBAM NOI, NE OBLIGA ALTII SA O FACEM. SI E PACAT, CAND E PREA TARZIU

Discurs critic al primarului Marian Dragomir, la Conferinta extraordinara a PSD Braila, care a avut loc ieri, in prezenta unor lideri social-democrati veniti de la centru: ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, secretarul general al PSD, Codrin Stefanescu, ministrul Dezvoltarii Regionale, Daniel Suciu, presedintele Consiliului National al PSD, Mihai Fifor, ministrul Sanatatii, Sorina Pintea si ministrul Apararii, Gabriel Les.

Dragomir a declarat ca realizarile alesilor PSD din teritoriu sunt umbrite de anumite probleme ce tin comunicarea de la nivel central, mentionand  intre acestea faptul ca liderii social-democrati din Bucuresti se lasa atrasi permanent in discutii legate de legile Justitiei, in loc sa prezinte realizarile actualei guvernari.

In plus, edilul brailean le-a solicitat colegilor sai din conducerea centrala sa fie mai atenti ce oameni comunica public in numele partidului: „De cele mai multe ori, realizarile tuturor primarilor – indiferent daca vorbim de municipiu, comune din judetul Braila sau din orice judet – sunt puse in umbra de un singur lucru; si mai terminati cu legile Justitiei odata! Hai sa vorbim de realizarile noastre, de cele mai frumoase lucruri! Pentru ca de fiecare data avem un singur scop: sa vorbim despre ceva ce nu ne caracterizeaza si sa ne lasam atrasi intr-o discutie care nu ne face cinste.

Schimbati discursul, stimati colegi de la Bucuresti! Vorbiti despre realizari, despre ceea ce trebuie sa faca PSD, si nu despre niste legi pe care le tot discutati de 2 ani. Ori le schimbati, ori nu le schimbati, dar abandonati subiectul, pentru ca ne face rau noua, tuturor!

Si dupa aceea mai avem un subiect: cum comunicam si prin cine comunicam. Da, e la moda sa comunicam pe Facebook azi – si eu comunic pe Facebook, e normal – sau cine merge la televiziune sau cine huiduie aici, in fata. Fiecare se exprima conform civilizatiei pe care o are – aceasta e concluzia mea. Am spus de nenumarate ori ca nu cine tipa mai tare are dreptate. Intotdeauna are dreptate cel care are ce sa arate: lucruri concrete, si nu doar critica fara niciun fel de substanta.

Ganditi-va, stimati colegi, pe cine trimiteti la televiziuni, ce mesaje da, pentru ca noi suntem un partid al oamenilor care construiesc. Nu ne pricepem sa huiduim. Nu ne pricepem nici sa injuram pe internet. Dar in schimb, colegii nostri din CLM, din CJ, din fiecare organizatie au ceva ce cred ca ar trebuie sa ia fiecare organizatie din tara si de la centru: au implicare si colegialitate. Acesta este lucrul care ne caracterizeaza pe noi, prin care am castigat la Braila si eu sunt ferm convins ca la un moment dat o sa ne schimbam si comunicarea si modul de abordare, pentru ca daca nu le schimbam noi, ne obliga altii sa o facem. Si e pacat, cand e prea tarziu”.