TABARAC, DESPRE CAMPANIA “SUSTINE CONSTRUCTIA SPITALULUI REGIONAL BRAILA-GALATI”: VREM SA STRANGEM CAT MAI MULTE SEMNATURI, CA SA PUNEM PRESIUNE PE GUVERN

“Potrivit unei cercetari sociologice facute de PNL, prima problema semnalata de braileni, cu care se confrunta si care si-ar dori sa fie rezolvata in Braila, este cea a serviciilor medicale” – este declaratia consilierului municipal liberal Adrian Tabarac, care candideaza pe locul 40 pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare din luna mai. In acest context, Tabarac anunta ca PNL Braila a inceput campania “Sustine constructia Spitalului Regional Braila-Galati”, care presupune strangerea de semnaturi pentru sustinerea acestui proiect – semnaturi care ar avea scopul de a demonstra guvernantilor cat de mult isi doresc brailenii construirea  spitalului regional care le este promis de ani de zile.

Consilierul municipal liberal a precizat ca listele de semnaturi vor fi transmise Guvernului si Parlamentului, pentru ca autoritatile sa urgenteze demersurile privind realizarea acestui obiectiv: “Construirea spitalului regional ar fi rezolvarea celei mai importante probleme cel putin a brailenilor, dar sunt convins ca si a celor din Galati – sau mai bine zis, a celor din zona. Inclusiv cei de la Banca Europeana de Investitii au facut un studiu in care au spus ca este necesara constructia unor spitale regionale in Romania, dar acest studiu spune ca trebuie schimbat managementul spitalului, modul in care este pusa problema. Noi demaram aceasta campanie prin strangerea de semnaturi, iar daca colegii nostri din PNL care vor fi trimisi in Parlamentul European se vor bate pentru atragerea de fonduri europene pentru implementarea acestui proiect, noi, la Braila, vom incerca sa strangem cat mai multe semnaturi pe care sa le ducem pe masa parlamentarilor nostri, pe masa Guvernului, in Parlamentul Romaniei si prin presiunea pe care o vom pune asupra celor direct implicati, vom incerca sa urgentam acesti pasi care s-au facut in ritm de melc, pentru a implementa un proiect foarte important pentru aceasta regiune”.

La randul sau, presedintele PNL Braila, Alexandru Danaila, a precizat ca proiectul spitalului regional dintre Braila si Galati a fost pus in discutie de mai multe ori, “o data chiar in perioada in care terenul a fost acordat de catre CJ Braila Guvernului Romaniei, pentru a putea incepe procedurile premergatoare investitiei, adica studiul de fezabilitate – si nu s-a intamplat nimic pana astazi. Au trecut cred ca aproape 7 ani de cand acest teren a fost atribuit si nu s-a intamplat nimic”.