16 – 17 iulie, Faurei – Actiune de sterilizare, microcipare si inregistrare a cainilor

2516-maidanezi pui timisoara

In perioada 16 – 17 iulie, in orasul Faurei se va desfasura o actiune de sterilizare, microcipare si inregistrare a cainilor in Registrul de Evidenta a Cainilor cu Stapan. Aceasta este organizata de Primaria din localitate, impreuna cu Asociatia „Dog Rescue” si se va desfasura intre orele 9.00 si 18.00, in fiecare dintre cele doua zile.

Activitatile vor avea loc in adapostul de caini al Serviciului Public de Salubritate Faurei, de pe Str. Pacii, nr. 42, iar operatiile vor fi facute de personalul medical asigurat de „Dog Rescue”.
Organizatorii precizeaza ca patrupedele aduse pentru operatie nu trebuie hranite cu cel putin 12 ore inainte de interventie, iar dupa aceea, trebuie sa li se asigure un spatiu post-operator.

Persoanele interesate sa-si sterilizeze cainii se pot inscrie la numarul de telefon 0722.534.500, persoana de contact Georgeta Stroe.
Precizam ca potrivit legii, proprietarii de caini au obligatia sa-si sterilizeze, microcipeze si inregistreze animalele in Registrul de Evidenta al Cainilor cu Stapan, in caz contrar, amenzile fiind cuprinse intre 200 si 10.000 lei.