17 MAI, CINEMA CINEFEEL – „CAP SI PAJURA”

Vineri, 17 mai, de la ora 18:30, la Cinefeel Braila (Centrul de Creatie, Piata Traian, nr. 2, etaj 1) va fi prezentata pelicula „CAP SI PAJURA”. Invitat special la acest eveniment va fi regizorul filmului, Nicolae Constantin Tanase.

<< „Cap si Pajura” este o incercare de a genera empatie pentru povestea lui Laurentiu, care era de varsta mea, cand a suferit o moarte agonizanta. Este o privire in spatele stirii TV, care se concentreaza doar pe faptul ca el a cerut sa asculte acelasi cantec de zece ori la rand si ca in mod natural, asta a dus la a fi lovit cu o sticla in cap. Consider ca intelegerea lui Laurentiu, printr-o explorare cinematica bogata a ultimei sale zile de viata, va contrabalansa stigmatizarea sociala pe care o are – alegerea melodiei, o „manea”, care a dus la moartea lui. Prin acest film mi-am propus sa vorbesc despre prejudecati si nepasare in Romania de astazi>>,  spune Nicolae Constantin Tanase.

In urma unui accident intr-un bar, Laurentiu se loveste grav la cap, dar refuza tratamentul, asteptand intoarcerea fratelui sau din Germania, caruia trebuie sa ii marturiseasca ceva extrem de important.  Filmul prezinta o perspectiva intima asupra ultimei zile din viata lui Laurentiu, incercand sa recompuna piesele de puzzle privind temerile si deciziile care au dus la acest final.

“Cap si Pajura” este o productie 4 PROOF FILM, in co-productie cu XOVA FILM, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, Czech Film Fund, Zenith Media si este un proiect selectat in cadrul Works in Progress – Karlovy Vary International Film Festival 2016. Din distributie fac parte Alex Calin, Iulia Ciochina si Florin Salam.

Biletele la film pot fi rezervate la numarul de telefon 0720.562.933. Pretul biletului este de 15 lei.

Pentru mai multe detalii despre Cinematograful de Arta Cinefeel, consultati pagina de facebook: https://www.facebook.com/CinefeelBraila/  .