CRISTIAN BUSOI (PNL): DACA VOI CASTIGA UN NOU MANDAT IMI VOI DESCHIDE UN CABINET EUROPARLAMENTAR SI LA BRAILA

Liberalul Cristian Busoi, candidat la alegerile europarlamentare, declara ca daca va castiga un nou mandat de europarlamentar isi va deschide cabinet si la Braila.

“Am tinut sa ma ocup de Braila si voi tine aproape de Braila si sigur ca dupa alegerile europarlamentare, daca previziunile noastre se implinesc, imi voi deschide si un cabinet europarlamentar la Braila, pentru ca ma leaga o prietenie si apreciez mult echipa de aici”, a spus Busoi.

Europarlamentarul a dat cateva detalii cu privire la programul politic al PNL, ce cuprinde obiectivele liberalilor pentru urmatorul mandat de 5 ani in Parlamentul European: “Ne-am stabilit cateva obiective foarte clare, foarte cuantificabile, care pot fi urmarite si pe care le vom considera prioritati in activitatea noastra viitoare. Unele sunt foarte concrete si specifice, altele tin de prioritatile Romaniei la care noi, europarlamentarii PNL, vom munci ca sa fie realizate.

Ne propunem sa sustinem la nivel european un mecanism comun de monitorizare si verificare a statului de drept si a functionarii statului de drept, care sa se aplice nu numai Romaniei, ci tuturor tarilor europene. Vom sustine in continuare, cu aceeasi energie cu care am sustinut si pana acum, aderarea Romaniei la spatiul Schengen. Suntem pregatiti din punct de vedere tehnic, dar avem o mare bariera prin prostiile si lucrurile gresite pe care le face actualul Guvern. Evident ca sunt si niste interese – pe care nu le ascundem – ale unor tari europene, in primul rand ale Olandei, dar dincolo de asta, cel mai mare impediment – si  a spus-o foarte clar presedintele Romaniei, ca am fost foarte aproape, dar din cauza a ceea ce a facut PSD, nu am reusit sa intram in Schengen. Vom milita pentru aderarea Romaniei la zona euro si aici sigur ca rolul cel mai important il au autoritatile din Romania, dar va conta  si lobby-ul la institutiile europene”.