IONITA: PSD TRECE PRINTR-O MARE CRIZA DE IMAGINE IN ROMANIA, DAR SI PE PLAN EUROPEAN

Deputatul brailean Antoneta Ionita (PNL) este de parere ca in ultimele zile s-a dovedit faptul ca „exista doua Romanii”: una „a responsabilitatii si bunului simt” si alta, in care PSD organizeaza „spectacole grotesti, un circ ieftin”, cu un discurs „isteric, anti-european”. Ionita si-a argumentat opinia comparand summit-ul de la Sibiu cu mitingul de la Iasi, organizat de PSD: „Pe de o parte, exista o Romanie a responsabilitatii, a apartenentei la Uniunea Europeana, a bunului simt si respectului fata de lege. A demonstrat-o Summit-ul de la Sibiu, unde 27 de sefi de stat ale tarilor membre ale Uniunii Europene au dezbatut teme de importanta majora pentru viitorul comun al UE. De partea cealalta, este Romania lui Liviu Dragnea, in care, la Iasi, mitingul electoral al PSD de la Iasi s-a dorit sa contrabalanseze spiritul pro-european.

In timp ce la Sibiu, tara noastra isi consolida pozitia in ochii partenerilor europeni, la Iasi avea loc un spectacol grotesc, pus in scena de PSD. Un circ ieftin, la care au participat mii de oameni amarati, adusi cu forta de sefi de organizatii, mii de functionari publici, de medici, de profesori, luati cu arcanul de la joburile lor, sub amenintarea ca daca nu se deplaseaza la Iasi, risca sa-si piarda locurile de munca. Toti au ascultat discursul isteric al liderilor PSD, un discurs anti-european, care pune in pericol credibilitatea Romaniei in UE.

Am constatat ca exista doua Romanii profund contrastante, doua Romanii dezbinate. In incercarea sa de a-l salva cu orice pret pe Liviu Dragnea, PSD pericliteaza parcursul nostru european”.

Ionita face o comparatie si intre presedintele PNL, Ludovic Orban, care s-a intalnit la Sibiu cu opt sefi de state si de guverne din tari membre ale Partidului Popular European (PPE) – formatiunea care conduce Uniunea Europeana – si liderii PSD si ALDE, care sunt ignorati de partenerii lor europeni: ”Faptul ca PSD si ALDE sunt respinse de familiile politice europene din care fac parte este ingrijorator pentru Romania, nu pentru cele doua formatiuni, care par ca si-au pierdut de tot busola. Conflictul cu UE, generat de liderii de la Bucuresti orbiti de interese personale, nu serveste nimanui. PSD trece printr-o mare criza de imagine in Romania, dar si pe plan european. Cred ca este responsabilitatea celor de la PSD ca astfel de conflicte, care impart Romania in doua, sa inceteze. Este lipsa de responsabilitate si de respect fata de romani si fata de Romania, iar membrii onesti ai PSD, daca exista, ar trebui sa constientizeze acest lucru. Din cauza unui singur om, Liviu Dragnea, riscam sa fim izolati in Europa. Concordia intre cele doua Romanii trebuie sa devina o prioritate pentru viitorul acestei tari”.