CHIRIAC ADMITE CA ESTE POSIBIL SA TREACA LA UN ALT PARTID: NU SUNT MULTUMIT DE CE SE INTAMPLA IN PSD LA NIVEL NATIONAL. S-A SCHIMBAT PERSONAJUL PRINCIPAL, DAR SUNT ALTII, DIN SPATELE LUI, CARE AU RAMAS

Presedintele CJ Braila, Iulian Chiriac, nu exclude varianta de a pleca din PSD la un alt partid (cel mai probabil, Pro Romania, am spune noi), pana la alegerile locale din vara anului viitor. Chiriac a declarat astazi ca inca nu s-a hotarat daca va mai candida pentru vreo functie la alegerile din 2020 si ca deocamdata se concentreaza pe a-si respecta promisiunile facute in 2016, pana la finalizarea mandatul sau in fruntea judetului:  “Eu nu-mi doresc sa fiu batut in cuie in aceasta functie, nu acesta este proiectul meu de viata, ca sa spun asa, dar asumandu-mi in fata brailenilor aceasta dezvoltare unitara, ma voi tine in continuare de ea, pe cele doua segmente, sanatate si infrastructura si nu voi lasa deoparte nici evenimentele culturale.

Nu am zis ca nu voi candida la anul, am zis ca ma voi gandi; fiecare om poate avea o decizie”.

Intrebat daca este posibil sa nu mai candideze din partea PSD, ci a altui partid, Chiriac a raspuns: “Nu se stie, am destul timp pentru a lua o decizie. Mie-mi place sa-mi duc proiectele la bun sfarsit si acesta este un proiect pe care mi-l doresc si vreau sa demonstrez si am demonstrat pana acum ca sunt un om transparent, care are idei – si nu pentru mine, personal, ci pentru noi toti”.

Intrebat in continuare daca, indiferent ca va candida sau nu, ia in calcul varianta sa plece din PSD si sa treaca la un alt partid, el a comentat: “Nu stiu, daca e vot uninominal, poate candidez independent, eu stiu? Era o gluma… Nu stiu sa va spun; in momentul de fata sunt la PSD”.

Seful judetului a mai declarat pe aceasta tema: “Nu sunt multumit de ce se intampla in PSD la nivel national si am rugamintea la dvs sa ma lasati sa ma exprim in cadru organizat, in cadrul sedintei de la PSD…”.

El a admis insa ca e mai mult timp de cand nu este multumit in PSD: “Ne-a afectat imaginea foarte mult si cu parere de rau spun ca lucrurile bune pe care le-am facut pentru cetateni au fost obturate de anumite personaje si de anumite lucruri pe care si le-au dorit ei foarte mult, una dintre ele fiind legile justitiei”.

Presedintele CJ a precizat ca desi Liviu Dragnea a disparut din fruntea PSD, “mai sunt personaje in spate; s-a schimbat personajul principal, dar ei au ramas in spate”.