DRAGOMIR: PANA LA FINELE ACESTUI AN ESTE DE ASTEPTAT SA INCEAPA REABILITAREA STADIONULUI PROGRESUL

Primarul Brailei, Marian Dragomir, declara ca in principiu, pana la finele acestui an vor incepe lucrarile de reabilitare a stadionului Progresul, aflat in prezent intr-o avansata stare de degradare. Cladirile sunt construite in jurul anii ’70 si din cauza starii in care se afla, nu mai pot fi utilizate si in plus, lipsesc utilitatile.

“S-a apobat in bugetul local, stiu ca licitatia este demarata in acest sens, cred ca se asteapta validarea de la ANAP (Agentia Nationala pentru Achizitii Publice – n.r.), pentru a fi postata public. Documentele deja au fost trimise la ANAP. Pana la finele anului este de asteptat sa inceapa lucrarile”, a declarat edilul sef.

El a mai spus ca “va fi o reabilitare completa. Se va reabilita doar cladirea aceea care este cu etaj si sala de sport, pentru ca celalalte cladiri, din punctul nostru de vedere, nu mai indeplinesc conditiile tehnice in acest sens si le vom demola”.

Precizam ca este vorba despre un proiect in valoare totala de 5.450.713,945 lei cu TVA, iar durata de realizare a fost fixata la 18 luni din momentul inceperii lucrarilor.

In ceea ce priveste lucrarile de reabilitare, acestea constau in: *amenajarea terenului de fotbal cu gazon sintetic; *amenajarea tribunii existente; *reabilitarea corpurilor de cladire aferente stadionului. In plus, dupa cum a anuntat primarul, va fi montata o instalatie de iluminat pe timp de noapte.