PSD BRAILA, INCA N-ATI INTELES CA UNII OAMENI DAUNEAZA GRAV SANATATII?

Adevaruri inconfortabile pentru PSD Braila, ascunse cu buna stiinta, pentru protejarea membrilor de partid plasati in functii de conducere. Informatii de interes public ascunse publicului, fiindca ar da rau la imagine pentru PSD si ar face si mai dificila sustinerea in continuare in functii de conducere a unei persoane care este evident ca nu face fata functiei pe care o detine si care, culmea, mai este si nemultumita de salariul de manager.

Se intampla la Spitalul Judetean Braila, unde Delia Rasnoveanu (PSD) este protejata cu indarjire de partid – atat de conducerea PSD Braila, cat si de conducerea PSD-ista a Consiliului Judetean -, desi de cand a preluat mandatul de manager, nu face decat sa dovedeasca iar si iar faptul ca nu face fata acestei functii. Si daca in ultima vreme conducerea PSD locala a reusit sa scape, in mare masura, de intrebarile presei in legatura cu acest subiect – fiindca nu mai organizeaza conferinte de presa decat daca vine in Braila vreun ministru sau se intampla vreun eveniment mai deosebit -, presedintele CJ Braila, Iulian Chiriac, este cel care “duce greul” in a o proteja pe colega sa de partid, Delia Rasnoveanu, de numeroasele critici, reclamatii, intrebari inconfortabile si cereri de demisie care vin din partea consilierilor, politicienilor locali, cetatenilor si ziaristilor.

Unul dintre modurile in care Rasnoveanu a fost protejata in ultimii ani a fost  refuzul (nu pe fata, evident) de a se oferi consilierilor si presei informatii legate de rezultatele unor controale facute la Spitalul Judetean sau confirmarea unor informatii obtinute pe surse, care nu dadeau bine pentru imaginea spitalului si a conducerii acestuia. Li s-a refuzat accesul la astfel de informatii de interes public consilierilor judeteni, dar si ziaristilor – nu li s-a spus in fata “Nu”, dar nici nu li s-au dat informatiile respective sau li s-au dat informatii trunchiate.

PSD-istii braileni refuza sa recunoasca faptul ca Delia Rasnoveanu nu este potrivita pentru postul de manager si ca abilitatile sale manageriale sunt extrem de limitate, ceea ce afecteaza foarte multe persoane care n-au legatura cu politica, ci au doar ghinionul sa se imbolnaveasca si sa ajunga la Spitalul Judetean Braila. Pentru PSD-isti, nevoia de a detine controlul asupra Spitalului Judetean si a modului in care sunt cheltuite fondurile substantiale gestionate de acesta este mai importanta decat binele pacientilor.

Controlul facut in luna martie de Directia de Sanatate Publica Galati la Spitalul Judetean Braila a vizat modul in care sunt respectate normele de prevenire si limitare a infectiilor asociate asistentei medicale. Adica exact chestiunile la care, teoretic, managerul Rasnoveanu se pricepe cel mai bine, fiindca este medic epidemiolog.

Acest control a scos in evidenta o multime de probleme, printre care amintim: * toate incaperile sectiei UPU sunt insalubre, cu pereti, linoleum si usi degradate si nu se asigura apa calda curenta; * o multime de sectii in care pavimentele din toate incaperile si de pe coridoare sunt degradate, nefiind acoperite cu materiale lavabile si usor de dezinfectat, tamplaria usilor si ferestrelor este deteriorata, peretii sunt deteriorati, cu flise de faianta cazute; * sectii in care nu se asigura un numar corespunzator de grupuri sanitare si dusuri pentru pacienti; * depozitarea lenjeriei, a substantelor dezinfectante, a ustensilelor de curatenie, a deseurilor, se face in spatii improvizate; * asistenti de la sectiile ATI si bloc operator reutilizau materialele sanitare de unica folosinta, motiv pentru care au si fost amendati.

Subliniem inca o data, acestea sunt constatarile legate de domeniul la care dr. Delia Rasnoveanu se pricepe cel mai bine…

Chestionat in legatura cu rezultatele controlului amintit, in luna mai, presedintele CJ Braila, Iulian Chiriac, declara pentru MD Press: “In urma controlului au fost stabilite masuri legate de frigiderele in care sunt tinute rezervele de sange si sunt prevazute investitii pentru anul asta, ca sa fie inlocuite toate frigiderele. De asemenea, in raport se mai face referire la lipsa apei calde la UPU (si atunci era o lucrare de reparatii la conducta de apa calda) si se mai mentioneaza problemele de la acoperisul Corpului B al spitalului, unde suntem in derulare cu partea de DALI (Documentatie de avizare a lucrarilor de interventie – n.r.) pentru reabilitarea Corpului A si B.

Referitor la amenzi, s-au dat doua amenzi pentru doi asistenti pe care cei veniti in control i-au prins cu niste nereguli si s-a mai aplicat o amenda pentru spital, dar aceasta a fost contestata de conducerea unitatii”.

Cat despre restul constatarilor, tacere. Si daca nu ar fi fost interpelarea facuta de deputatul Vasile Varga (PNL), care a trebuit sa ajunga pana la ministrul Sanatatii, ca sa obtina niste informatii de interes public pe care avem cu totii dreptul sa le cunoastem, nu am fi aflat nici acum despre toate constatarile DSP Galati. Pentru ca PSD isi protejeaza oamenii. Pentru ca dorinta de a controla institutii si “circulatia bani publici in natura” este mai importanta decat binele comunitatii, fie ca discutam despre serviciile medicale, despre cele de alimentare cu apa sau de altele la fel de importante.

PSD Braila, inca n-ati inteles ca unii oameni dauneaza grav sanatatii (partidului) si ca refuzul de a-i extrage din pozitiile pe care le ocupa poate avea efecte dureroase la alegeri? Inca n-ati inteles ca sunt din ce in ce mai multi cei care s-au saturat sa ii sfidati?