S-A SEMNAT CONTRACTUL PENTRU REABILITAREA UPU BRAILA. LUCRARILE SE VOR FACE IN CONTEXTUL IN CARE UPU VA CONTINUA SA FUNCTIONEZE. TERMENUL DE FINALIZARE A LUCRARILOR: DECEMBRIE 2022

Presedintele CJ Braila, Iulian Chiriac si directorul ADR Sud-Est, Luminita Mihailov, au semnat la finele saptamanii trecute contractul de finantare pentru reabilitarea Unitatii de Primire Urgente (UPU) a Spitalului Judetean Braila. Este vorba despre un proiect cu finantare europeana, in valoare de 6 milioane de lei.

Potrivit informatiilor ce ne-au fost furnizate de seful judetului, proiectul vizeaza reabilitarea spatiilor pe care le ocupa in prezent UPU, astfel incat acestea sa corespunda normelor europene, dar si dotarea cu aparatura moderna: “Prioritatea mea este ca brailenii sa beneficieze de servicii medicale normale, la standarde europene. Acest proiect va schimba in intregime aspectul unitatii si in plus, vor fi achizitionate si echipamente de ultima generatie”.

Chiriac a mai spus ca dupa semnarea contactului, pasul urmator este organizarea licitatiei pentru desemnarea firmei care se va ocupa de lucrarile propriu-zise, presedintele CJ precizand ca spera ca aceasta licitatie sa se deruleze cat mai rapid, astfel incat pana la finele anului sa se si inceapa reabilitarea UPU. Lucrarile propriu-zise se vor derula in conditiile in care UPU va continua sa functioneze in acel spatiu, ceea ce va crea un oarecare disconfort atat cetatenilor care vor ajunge acolo, cat si personalului medical.

Cat priveste termenul de finalizare a lucrarilor, acesta este decembrie 2022. Intrebat daca nu este cam mult sa reabilitezi un spatiu de dimensiunea celui ocupat de UPU Braila in circa 3 ani, seful judetului ne-a declarat ca “acesta este termenul din proiect, insa asta nu inseamna ca firma constructoare nu poate termina mai repede. Este in interesul sau sa nu dureze atat de mult lucrarile”.

La randul sau, Luminita Mihailov ne-a explicat ca termenul de finalizare a proiectului este de 55 de luni de la momentul in care s-a facut prima expertiza si ca practic, acesta inseamna luna decembrie 2022: “Intr-adevar, acesta este un termen mai larg, care a fost prevazut pentru a permite rezolvarea tuturor eventualelor probleme care ar putea sa apara pe parcursul derularii proiectului, insa odata finalizata licitatia, constructorul poate sa finalizeze lucrarile propriu-zise mult mai repede.