OPERATORII DE SALUBRITATE ANUNTA PROGRAMUL DE COLECTARE SEPARATA A DESEURILOR DE LA POPULATIE

Primaria Braila, in colaborare cu cei trei operatori de salubritate, SC RER ECOLOGIC SERVICE SRL, SC ECO SA si SC BRAICATA SRL, anunta ca in aceasta luna incepe un program de colectare separata a deseurilor in intreg municipiul, atat in zona de case, cat si in cea de blocuri.

Mai concret:

1.PENTRU GOSPODARIILE INDIVIDUALE (zona de case),  societatile de salubritate vor asigura sacii necesari pentru colectarea separata a deseurilor reciclabile. Sacii vor fi predati de operator fiecarei gospodarii, conform graficului prezentat in continuare. La data colectarii fractiei uscate, operatorul va preda utilizatorului un nou sac (de tipul celui ridicat de la adresa respectiva).

Operatorul SC RER ECOLOGIC SERVICE SRL a inceput din data de 12 iulie actiunile de distribuire a SACULUI GALBEN si a pliantelor de informare , astfel: *in data de 12 iulie si 13 iulie – in cartierul Radu Negru; *in data de 14 iulie – in cartierul Calarasi IV; *in data de 15 iulie si 16 iulie – in cartierul Nedelcu Chercea; *in data de 17 iulie si 18 iulie  – in cartierele Lacu Dulce si Catanga.

RER va incepe efectiv colectarea separata a deseurilor de ambalaje prin SACUL GALBEN in zona de case (gospodarii individuale) in  data de 31 iulie, dupa urmatorul grafic saptamanal: *in fiecare zi de miercuri – in cartierele Radu Negru, Calarasi IV; *in fiecare zi de joi – in cartierele Lacu Dulce, Minerva, Catanga; *in fiecare zi de vineri – in cartierul Nedelcu Chercea

Operatorul SC ECO SA va incepe distribuirea SACULUI VERDE si a pliantelor de informare in data de 22 iulie. SC ECO SA va incepe efectiv colectarea separata a deseurilor de ambalaje prin SACUL VERDE in zona de case (gospodarii individuale) in data de 31 iulie si se va desfasura dupa graficul saptamanal de ridicarea a deseurilor, de luni pana vineri.

In ceea ce priveste cetatenii care locuiesc la case in zona salubrizata operatorul SC BRAICATA SRL, in aceasta perioada, se va respecta programul comunicat de ceilalti doi operatori, SC RER ECOLOGIC SERVICE SRL  si SC ECO SA, care au preluat salubrizarea pe acest sector.

2.PENTRU ASOCIATIILE DE PROPRIETARI (zona de blocuri), colectarea deseurilor reciclabile se face zilnic , de luni pana duminica inclusiv, de catre fiecare operator – SC RER ECOLOGIC SERVICE SRL, SC ECO SA, SC BRAICATA SRL –  in sectorul sau de activitate, conform programului. Graficele de colectare sunt stabilite de fiecare operator de salubritate, fiind cunoscute de reprezentantii asociatiilor de proprietari, ele putand fi consultate si pe site-ul Primariei Municipiului Braila – www.primariabraila.ro – sau pe site-ul fiecarui salubrizator care deserveste zona respectiva.