DEPUTATUL VARGA: INTARZIEREA PLATII EXPROPRIERILOR PENTRU CONSTRUCTIA PODULUI PESTE DUNARE ESTE INCA UN MOTIV PENTRU CARE MINISTRUL CUC AR TREBUI SA PLECE

Deputatul liberal Vasile Varga este indignat de modul in care trateaza autoritatile chestiunea legata de plata exproprierilor pentru constructia podului peste Dunare dintre Braila si Tulcea.

Varga declara intr-un comunicat dat publicitatii ca a fost contactat de  mai multi proprietari care asteapta despagubirile si care sunt ingrijiorati de faptul ca nu-si primesc sumele cuvenite pentru terenurile expropriate, desi constructia podului a inceput de luni de zile. Liberalul a cerut lamuriri in acest sens de la ministrul Transporturilor, Alexandru Razvan Cuc, iar raspunsul primit indica faptul ca „proprietarii terenurilor si imobilelor aflate pe traseul podului vor trebui sa astepte pana la un termen neprecizat sumele aferente procedurilor de expropriere”: ”Mai multi proprietari mi-au semnalat, in timpul audientelor de la cabinetul parlamentar, ca intarzie plata sumelor aferente procedurilor de expropriere. De aceea, m-am adresat ministrului Razvan Cuc, sa vad cum stau lucrurile de fapt. Este o noua demonstratie de incompetenta, asa cum, de altfel, ne-am obisnuit cand vine vorba despre intregul Guvern PSD-ALDE. Nimeni nu poate spune cand isi vor primi oamenii banii, daca sumele aferente sunt prinse in bugetul pe acest an si daca proprietarii au fost anuntati despre aceasta intarziere. Este o sfidare la adresa oamenilor, care au ramas fara bunurile lor, iar acum sunt pasati de la unii la altii si amanati cu despagubirile”.

Deputatul mai precizeaza in comunicatul amintit ca „desi procedurile au demarat de peste un an, din iunie 2018, situatia platii pentru exproprieri ramane si acum incerta. In octombrie 2018, printr-o Hotarare de Guvern, s-a decis ce imobile si terenuri de pe coridorul podului peste Dunare urmau a fi expropriate, iar in noiembrie 2018, au fost stabilite sumele individuale, reprezentand plata despagubirilor, transmise catre proprietari. La inceputul lui 2019, ministerul a emis Decizia de expropriere pentru obiectivul de investitie <<Pod suspendat peste Dunare, in zona Braila>>. A fost nevoie de alte patru luni, pentru ca, in aprilie 2019, directorul Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) sa numeasca o comisie de verificare a dreptului de proprietate si de analiza a cererilor depuse de titularii in drept, pentru despagubiri. Comisia nu este, insa, functionala, nici acum, dupa alte patru luni. Motivul? Procedura organizata in aprilie 2018, de achizitie a serviciilor de intocmire a documentatiei cadastrale, in vederea exproprierilor de pe coridorul podului peste Dunare, a fost contestata. Iar comisia nu poate functiona, fara documentatia cadastrala. Care documentatie nu se stie cand va fi gata, cat timp discutam despre o contestatie, transformata intr-un proces aflat pe rol, inca nefinalizat.

Toata aceasta situatie arata cat de haotic merg toate lucrurile, cat de impredictibil este totul. Cum s-au putut da ordinele de expropriere, daca se stia ca nu se poate intocmi documentatia cadastrala si comisia nu este functionala? Este o situatie incredibila, una dintre multele care arata modul sfidator in care sunt tratati cetatenii si inca un motiv pentru care ministrul Cuc ar trebui sa plece”.