Un “invingator” in adevaratul sens al cuvantului – un om pentru care nu exista “nu se poate”/“nu pot”, cand este vorba despre visul sau. Un om cu un curaj nebun (in sensul frumos al cuvantului), cu o perseverenta extraordinara, cu un vis care creste ca amploare de la an la an si care si-a cladit „cu mana lui” (de fapt, mai corect spus ar fi “cu picioarele sale”) succesul, fara ajutorul nimanui. Si pe langa toate astea, un om de o modestie si de un bun simt pe care rar le mai intalnesti in ziua de azi. Este vorba despre braileanul Costel Margarit, ultramaratonistul care a fost singurul roman ce a participat la cursa “6 Jours de France”, desfasurata in perioada 18-24 august. Margarit a reusit sa alerge 634 de kilometri pe parcursul celor 6 zile si s-a clasat pe locul 6 din 50.
Astazi am avut pentru prima oara ocazia sa stau de vorba cu Margarit, despre care cei mai multi braileni au auzit prima data atunci cand a fost vorba despre protestul sau inedit fata de majorarea taxei de salubritate, in anul 2017.
Si daca performanta sa sportiva este una demna de toata lauda, pe mine, una, nu aceasta m-a impresionat cel mai mult, ci omul care este Costel Margarit si povestea sa cu privire la ceea ce a stat in spatele reusitei sale din Franta.
Povestea unui om care la un moment dat si-a propus ca in fiecare an, de ziua sa, “sa-si alerge anii”, care la 47 de ani a alergat 47 de km, la 48 de ani a alergat 48 de km, la 49 de ani a alergat 49 de km, iar la 50 de ani – impliniti zilele trecute – si-a facut „cadou” o alergare de 634 de kilometri.
Povestea unui om care a adunat banuti tot anul, ca sa poata participa la aceasta cursa pentru sarbatorirea in stil mare a celor 50 de ani ai sai, a unui om care nu cunoaste limba franceza si s-a inteles cu organizatorii mai mult prin semne, a unui sportiv care a mers la aceasta competitie insotit de sotia sa, in timp ce alti participanti au venit cu un intreg staf (maseur, nutritionist, etc) care s-a ocupat de ei pe intreaga perioada a cursei. Povestea un om care in prima seara n-a nimerit locul de cazare si a rugat receptionerul unui hotel sa-i permita sa stea pe un fotoliu, pe hol, cateva ore, pe timpul noptii, ca sa se odihneasca, dar a fost refuzat („politica hotelului”), dupa care a reusit sa gaseasca, totusi, o camera in care sa se cazeze cu sotia, a unui sportiv care in restul zilelor din timpul competitiei s-a odihnit (fiindca nu a putut dormi) pe un sezlong, intr-o sala de sport transformata de organizatori in dormitor, in timp ce unii concurenti au dormit in rulote cu aer conditionat. Povestea unui om care in Franta a alergat circa 17 ore zilnic, pe timpul noptii si dimineata, pentru ca in perioada competitiei vremea a fost caniculara si nu rezista sa alerge in timpul zilei. Povestea unui om care dupa ce a cheltuit bani multi pe cateva perechi de incaltaminte speciala pentru astfel de curse, si-a taiat doua din cele sase perechi de incaltaminte, ca sa poata alega atunci cand a facut rani la picioare si durerile erau insuportabile.
O poveste spusa cu sinceritate si modestie de Margarit, care chiar in perioada desfasurarii acestei curse a implinit 50 de ani. Un om care a reprezentat cu onoare Romania fara niciun fel de sprijin financiar sau de alta natura – doar pe munca si pe cheltuiala sa – si care nu asteapta nimic de la nimeni.
