DISPERARE IN RANDUL PROPRIETARILOR DIN CARTIERUL CAPORALUL MUSAT: NU AVEM STRAZI ASFALTATE, NU AVEM ILUMINAT PUBLIC SI ACUM RISCAM SA RAMANEM SI FARA APA POTABILA!

Probleme peste probleme pentru locatarii din ansamblul rezidenţial construit in zona fostei cazarme militare de la Caporalul Musat. Mai multi braileni care locuiesc in zona au venit astazi in sedinta CLM Braila  pentru a-si spune pasul, ingrijorati ca vor ramane fara apa potabila, desi isi platesc facturile la timp.

Nu este prima oara cand cei din zona se arata nemultumiti de dezvoltator (de fapt, este vorba despre doua firme implicate in acest proiect, SC Welt Dunia Estate SRL si SC Dezvoltare si Vanzari Imobiliare SRL) si de faptul ca investitia nu s-a finalizat nici acum, desi cand au semnat contractele li s-a spus ca totul va fi gata in 2015. Oamenii au cerut de mai multe ori ajutorul autoritatilor locale, exasperati de faptul ca au facut imprumuturi ca sa-si cumpere o casa in acel cartier care pe planse parea unul modern, dar care in realitate inca are drumuri care arata mai rau ca o ulita, nu are iluminat public si in curand s-ar putea sa nu mai aiba nici apa potabila.

In numele acestor proprietari a vorbit in plenul CLM Mirela Dedretan, care a precizat ca terenul respectiv este concesionat pe o perioada de 49 de ani de dezvoltatorul imobiliar si ca la ora actuala sunt peste 100 de familii care locuiesc acolo. Ea a explicat ca multe dintre aceste familii isi platesc facturile la apa in mod corect, insa unii locatari nu isi mai platesc facturile, iar dezvoltatorul, la randul sau, “a acumulat datorii imense catre CUP Dunarea. Sunt datorii de peste 200.000 lei, din cate am inteles si de pe o zi pe alta, daca nu se platesc aceste datorii, riscam sa se opreasca apa potabila. Ceea ce ne dorim este sa gasim o solutie, sa ne ajutati sa gasim o solutie,  sa avem contracte individuale la apa fiecare familie, ca sa putem sa traim decent.

De asemenea, drumurile sunt deplorabile. Cartierul este format din doua loturi. Dezoltatorul a reusit sa betoneze strazile din lotul I. In lotul II… va spun ca nici pe camp, la tara, nu este cum e la noi pe strazi.

Nu avem iluminat public. Inteleg de la dezvoltator ca s-a executat lucrarea, dar nefiind predate catre Primarie retelele, nu putem beneficia de iluminat public.

De asemenea, intre Soseaua Buzaului si cartierul Caporalul Musat este un teren care inteleg ca la momentul actual apartine Primariei si care este sursa de infectie pentru noi toti”.

Precizam ca locatarii au platit dezvoltatorului contravaloarea facturilor emise de CUP Dunarea, fiindca nu au contracte direct cu Compania de Utilitati Publice, iar cand au aflat ca dezvoltatorul nu vireaza sumele respective catre CUP si ca exista si un proces din acest motiv, unii dintre ei au refuzat sa mai achite aceste facturi, pentru ca se temeau ca firmele Welt Dunia Estate SRL si Dezvoltare si Vanzari Imobiliare SRL vor da faliment, iar ei vor fi obligati sa mai plateasca o data niste facturi pe care le-au platit deja.