BOBOC, INTREBAT DACA I SE PARE MORALA MANIERA IN CARE A DEVENIT PESTE NOAPTE FUNCTIONAR PUBLIC, CA SA POATA FI NUMIT PREFECT: CE LEGATURA ARE? AM URMAT O PROCEDURA LEGALA. NU AM INVENTAT-O EU, NU S-A INVENTAT PENTRU MINE

Pe 11 decembrie 2019 a fost angajat ca si consilier parlamentar, ca sa aiba calitatea de functionar public, iar pe 13 decembrie 2019 a fost numit prefect (lucru care nu se putea intampla, potrivit legii, daca nu era functionar public). Este modul in care s-a rezolvat “mica problema” care statea in calea numirii lui Catalin Boboc in functia de prefect al Brailei.

Noul prefect a dat astazi detalii cu privire la acest subiect in cadrul unei conferinte de presa si a precizat ca s-a procedat cat de poate de corect si de legal. In opinia sa, acest mod de a rezolva problema este mai potrivit decat acela de a se organiza vreun concurs la care sa participe si pe care sa-l castige, ca sa devina functionar public. Chiar daca nu a spus cu subiect si predicat ca face referire la un simulacru de concurs, la care participa cine vrea si castiga cine trebuie (fiindca nu si-ar putea permite sa spuna asa ceva, in calitatea oficiala pe care o are), pentru cei prezenti a fost clar ca este vorba despre modul in care s-a mai procedat in trecut pentru a face functionar public peste noapte vreo persoana care apoi sa poata fi numita prefect.

“Din capul locului vreau sa va spun ca s-au respectat toate procedurile legale. Indeplinirea calitatilor necesare pentru ocuparea unei astfel de functii vreau sa stiti ca nu le-am dobandit nici prin organizarea… organizarea, sa zicem, a vreunui concurs la nu stiu ce primarie sau intr-un alt mod macar suspect, sa spunem. Nu; pe o procedura clara, pe Legea nr. 7 privind statutul functionarului public parlamentar – aici se afla temeiul legal. Este o lege speciala care guverneaza activitatea functionarilor publici parlamentari.

Numirea mea nu s-a facut la vreun aprozar; am vrut (sa va spun asta – n.r.) ca sa fie lucrurile clare, transparente”, a declarat prefectul.

Intrebat cand a fost angajat ca si consilier parlamentar, Boboc a raspuns ca pe 11 decembrie s-a emis ordinul privind angajarea sa ca functionar public parlamentar.

“In ceea ce ma priveste, am urmat toti pasii, conform legii, nu am promovat vreun concurs pregatit, aranjat intr-un fel sau asupra caruia sa planeze  suspiciuni”, a spus Boboc, cand am comentat ca pana la urma, a fost vorba tot despre un gen de aranjament (nu unul ilegal) prin care a fost facut pe repede inainte functionar public, ca sa poata fi numit prefect.

L-am mai intrebat pe Catalin Boboc daca din punctul sau de vedere, acest mod de a proceda, pentru a deveni rapid functionar public, ca sa fie numit prefect, este unul moral.

“Ce legatura are? Am urmat o procedura… nu am inventat-o eu, nu s-a inventat pentru mine, am urmat o cale conform unei legi…”, a raspuns noul prefect.

Pe de alta parte, acesta a fost intrebat daca in momentul in care i s-a propus sa fie numit prefect, a avut de ales in ce modalitate sa devina rapid functionar public – respectiv daca a avut de ales intre a castiga un concurs si a fi angajat ca si consilier parlamentar.

Catalin Boboc a raspuns: “Da. Cred ca am acumulat ceva experienta in cariera mea – mai cu seama in perioada in care am fost la Senatul Romaniei – si sunt convins ca foarte multe dintre concursurile afisate pe site-ul ANFP as fi putut sa le trec – si corect. Nu cred ca cineva ar fi luat in serios promovarea unui concurs – adica ar fi planat asupra lui suspiciuni ca acel concurs ar fi fost cine stie cum. Si atunci, evident, cunoscand si aceste prevederi dintr-o lege speciala, am considerat ca este calea cea mai corecta”.