DRAGOMIR: MAJORAREA TARIFULUI PENTRU SERVICIILE DE SALUBRITATE PRESTATE AGENTILOR ECONOMICI E O DISCUTIE CARE TREBUIE FACUTA IN PLENUL CLM, NU PRIN TRANSMITEREA UNOR NOTIFICARI CATRE AGENTII ECONOMICI

„M-a deranjat faptul ca firma RER Ecologic Service a transmis in cutiile postale ale unor cetateni instiintari ca va majora tarifele din anul 2020, in conditiile in care CLM nu a aprobat asa ceva” – este ceea ce spune primarul Brailei, Marian Dragomir, care considera ca modul in care a procedat firma amintita nu este unul corect.

Dragomir a declarat astazi, in cadrul unei conferinte de presa: “Eu stiu faptul ca aceasta societate a transmis in cutiile postale ale unor cetateni astfel de informari. Ori eu nu stiu de ce o societate comerciala care nu are contract direct cu cetateanul transmite astfel de informari”.

Directorul RER Ecologic Service, Gina Agoston, a declarat astazi ca firma sa nu a facut asa ceva si ca nu a trimis astfel de instiintari decat agentilor economici cu care are contract, ea banuind ca cineva a multiplicat acele documente si le-a trimis cetatenilor, fara stiinta RER.

Edilul sef a fost amuzat de aceste explicatii: “S-au intors un pic, sa inteleg… Majorarea tarifului pentru agentii economici este o discutie care trebuie facuta in plenul CLM si nu prin transmiterea in cutiile postale ale agentilor economici a unor notificari sau informari”.

Dragomir a precizat ca a avut o discutie cu Radu Merica, CEO-ul RER Group si ca acesta nu i-a spus nimic despre intentia RER de a cere o majorare a tarifului pentru serviciile de salubritate, iar dupa doua saptamani, a aflat ca cetatenii au primit in cutiile postale astfel de instiintari: “Am fost suprinsi sa le gasim in cutiile postale si noi, ca institutie publica”.

Primarul a mai afirmat ca Municipalitatea nu este de acord sub nicio forma cu o majorare a tarifului la serviciile de salubritate prestate populatiei, care sa fie mai mare decat indexarea cu rata inflatiei, iar in ceea ce priveste majorarea tarifului pentru agentii economici, “depinde cum motiveaza dansii, care sunt documentele care stau in spate, fundamentele. Dar trebuie sa existe o analiza in plenul CLM; indiferent de dorinta primarului, consilierii sunt cei care voteaza”.

In orice caz, edilul sef considera ca modul in care au procedat cei de la RER, trimitand notificari clientilor inainte ca majorarile sa fie aprobate in CLM, nu este cel mai potrivit: “Ar fi fost normal sa se adreseze CLM cu o fundamentare de pret si nicidecum sa trimita biletele in cutiile postale ca urmeaza sa creasca o taxa. Daca exista o fundamentare, atunci este altceva, dar sa transmiti comunicate de presa prin care sa acuzi CLM, primarul si cetatenii, cred ca este prea mult”.

In opinia lui Marian Dragomir, faptul ca exista niste procese pe rol intre Municipalitate si RER Ecologic este un lucru, iar discutiile fundamentate pe cifre concrete, atunci cand se cere o majorare de tarif, sunt cu totul altceva si nu ar trebui amestecate.