FURNEA: SUNT 10.221 LOCURI DE PARCARE IN MUNICIPIUL BRAILA; CIRCA 5.800 DINTRE ACESTEA SUNT CONTRACTATE CU SUPAGL. TOATE LOCURILE DE PARCARE POT FI GASITE PE APLICATIA AFLATA PE SITE-UL PRIMARIEI

Rezervarea, plata si contractarea online a  locurilor de parcare de resedinta se poate face foarte simplu, este la indemana oricarui utilizator si asigura o transparenta totala in acest domeniu – este ceea ce spune Iulian Furnea, directorul general al firmei “Fida Solutions”, care s-a ocupat de aplicatia GIS disponibila pe site-ul Primariei Braila, ce permite efectuarea acestor operatiuni. Furnea a explicat ca persoana interesata introduce adresa de domiciliu si i se prezinta locurile de parcare din zona, marcate cu diverse culori: *verde, daca locul este inca liber; *rosu, daca locul este deja rezervat; *albastru, daca este un loc de parcare destinat persoanelor cu dizabilitati; * gri, daca locul este in curs de rezervare. De asemenea, cei interesati pot accesa informatii legate de fiecare dintre aceste locuri de parcare: perioada rezervarii acelui loc, numarul de inmatriculare al masinii pentru care este rezervat locul respectiv, etc.

“Am digitizat, credem noi, toate locurile de parcare de resedinta pe care Municipiul le are la dispozitie acum. Sunt 10.221 astfel de locuri de parcare, iar acestea sunt amplasate in mod real in aplicatie, exact acolo unde le este locul pe harta. Am preluat contractele existente; sunt peste 5.800.

Documentele se depun exclusiv online: carte de identitate, talon, sunt aceleasi documente pe care le duceati si la ghiseu. Cei de la SUPAGL vor vedea fiecare rezervare pe masura ce vine, vor avea un timp de raspuns de 5 zile, in care confirma, respectiv pot respinge validarea locului, daca documentele prezentate nu sunt corecte, daca autovehiculul nu are ITP valid. In secunda in care locul este rezervat de SUPAGL, cel care a facut rezervarea primeste un mail de confirmare prin intermediul caruia va intra tot pe internet, pe acelasi loc pe care si l-a rezervat, pentru a efectua plata. Plata o poate face pe unul, doi, trei, patru si cinci ani in avans.

Cu ce vinde nou aplicatia, din perspectiva rezervarilor: se poate face o rezervare in martie care sa fie valida pana in martie anul viitor. Un loc liber poate fi rezervat pe principiul primul venit, primul servit”, a explicat Furnea.

Printre beneficiile utilizarii aplicatiei amintite este acela ca persoanele respective vor fi notificate pe mail cu 30 de zile inainte de expirarea rezervarii si de asemenea, vor fi notificate in momentul in care le expira ITP-ul masinii.

Amintim ca persoanele interesate pot accesa aplicatia aici: https://parcaribraila.gisapp.ro/index