PREFECTUL BOBOC: NU VREAU SA PARTICIP DOAR LA CEREMONII, SA FAC PARTEA ACEASTA FORMALA, CI VREAU SA MA IMPLIC IN REZOLVAREA PROBLEMELOR CARE MI SE ADUC LA CUNOSTINTA

O intalnire cu ziaristii in care Catalin Boboc nu si-a gasit usor cuvintele – se intampla mai rar asa ceva, dar s-a intamplat astazi, cand Boboc a fost emotionat, la prima sa conferinta de presa in calitate de prefect.

Acesta a declarat ca a gasit in institutie profesionisti, pe care se bazeaza in tot ce inseamna activitatea sa: “Tot ce tine de legalitatea tuturor documentelor, actelor administratiei publice locale, pentru mine, cel putin, va fi de nediscutat, de nenegociat. Absolut toata lumea trebuie sa se inscrie in limitele legii si vom fi foarte atenti la lucrul acesta.

In privinta situatiilor de urgenta, am discutat deja cu foarte multi reprezentanti ai institutiilor implicate – cei mai multi sunt oameni cu mare experienta; nu imi propun sa le spun eu ce sa faca in institutiile dumnealor, ci incerc doar sa asigur buna coordonare intre toate institutiile implicate, astfel incat problemele care pot aparea sa se solutioneze cat mai repede si cat mai bine.

Am sa urmaresc, in acelasi timp, ca tot ce inseamna autoritate publica cu care intra Prefectura in contact sa fie transparenta, sa rezolve cu celeritate problemele oamenilor, ca asta este rostul institutiilor publice”.

L-am intrebat pe Catalin Boboc la ce se referea cand a declarat ca doreste sa fie un prefect activ, implicat in comunitate, iar acesta a precizat ca desi in spatiul public s-a vehiculat termenul de “jucator”, nu este termenul folosit de el: “Nu am folosit termenul de <<jucator>>; vreau sa fiu un prefect implicat. Nu vreau sa particip doar la ceremonii, sa fac partea aceasta formala, ci vreau pur si simplu sa ma implic in problemele care mi se aduc la cunostinta, sa ma implic in sprijinirea institutiilor care imi comunica astfel de probleme, astfel incat, daca pot si daca imi permite legea, sa sprijin rezolvarea lor cat mai rapida, cat mai transparenta si cat mai bine”.