TABARAC: RAPORTANDU-MA LA MASURILE PE CARE LE-A LUAT INTR-O LUNA DE ZILE, GUVERNUL ORBAN ESTE CEL MAI EFICIENT EXECUTIV

Abrogarea recursului compensatoriu este una dintre realizarile importante ale Guvernului Orban, care indreapta – in masura in care se mai poate indrepta -, problema creata ca urmare a adoptarii unei legislatii care a permis eliberarea din puscarii a circa 20.000 de infractori, dintre care unii condamnati pentru fapte grave – este ceea ce sutine Adrian Tabarac, presedintele Organizatiei Municipale a PNL Braila.

Tabarac a amintit ca la vremea respectiva – intr-o guvernare PSD -, liberalii au avertizat cu privire la efectele pe care le poate avea recursul compensatoriu, insa nu au fost ascultati: ”Partidul National Liberal a spus inca de la inceput ca nu este corect si ca efectele acestui recurs compensatoriu vor fi unele dezastruoase. Nu am fost luati in seama, am fost catalogati populisti atunci, insa din pacate, din cei peste 20.000 de infractori, care au fost eliberati (7.000 sunt cu fapte grave – violatori, pedofili, criminali, talhari), multi si-au reluat <<activitatea>>, au comis alte infractiuni si s-au reintors in puscarie.
Lucrul acesta a fost stopat si intr-un final, inclusiv cei de la PSD au inteles ca au gresit si au votat in Parlament eliminarea recursului compensatoriu”.

Liberalul a mai afirmat ca Guvernul Orban ia decizii in baza unor consultari cu partenerii sociali din diverse domenii si cu societatea civila si  ca acesta „este, raportandu-ma la masurile pe care le-a luat intr-o luna de zile, cel mai eficient Guvern, care a stabilit ca niste principii sa nu fie incalcate si a reparat niste <<gauri>> si o imagine a Romaniei, care era cat se poate de stirbita”.