BUSOI: EU VA ASIGUR – SI VA SPUN IN CUNOSTINTA DE CAUZA, PENTRU CA AM ASISTAT LA DISCUTII – CA PODUL DE LA BRAILA ESTE O PRIORITATE A GUVERNULUI ORBAN

“Nu stiu nimic despre faptul ca  proiectul privind largirea Soselei de Centura a Brailei la 4 benzi nu ar mai fi o prioritate, insa stiu sigur ca proiectul podului peste Dunare reprezinta o prioritate pentru Guvernul Orban si ca va primi anul acesta finantarea necesara pentru continuarea lucrarilor asa cum s-a prevazut” – este ceea ce a declarat astazi la Braila europarlamentarul Cristian Busoi (PNL).

“Nu stiu, nu am auzit de acea afirmatie ca Soseaua de Centura nu ar mai fi o prioritate. Eu nu cunosc ca ar fi existat o astfel de afirmatie.

In ceea ce priveste podul, eu va asigur – si va spun in cunostinta de cauza, pentru ca am asistat la discutii – ca podul este o prioritate a Guvernului liberal, mai ales ca putem atrage si fonduri europene. Va reamintesc insa ca cel putin in constructia aceasta initiala a bugetului am avut cateva constrangeri generate de situatia lasata de vechiul guvern si de PSD si cel putin pentru a nu avea niciun fel de problema cu Comisia Europeana, cu deficitul, pentru a ne incadra totusi si a tine lucrurile intr-o zona a echilibrului, a trebuit sa existe un buget mai conservator – cel putin in prima faza -, care nu poate sa acomodeze toate proiectele pe care ni le dorim. Exista insa o discutie ca semnalele pe care le dam catre mediul economic se vor regasi si intr-o crestere economica mai buna si intr-o crestere a veniturilor bugetare, iar toate aceste proiecte la prima rectificare bugetara se vor regasi cu partea de cofinantare”, a declarat Busoi.

Amintim ca acela care a vorbit despre faptul ca Braila risca sa piarda doua proiecte de infrastructura (Soseaua de Centura pe 4 benzi si drumul expres Braila – Galati) a fost primarul Brailei, Marian Dragomir (PSD). Acesta a afirmat ca premierul Ludovic Orban ar fi anuntat la reuniunea Adunarii Generale a Asociatiei Municipiilor din Romania ca aceste doua proiecte nu reprezinta o prioritate, la momentul actual.