INSPECTORUL SCOLAR GENERAL BOTEA: NU DAM VINA PE CINEVA. PROBLEMA ESTE ASA: SCOALA TREBUIE SA FACA CEVA, CONSILIUL ELEVILOR TREBUIE SA FACA CEVA, ORGANELE LOCALE TREBUIE SA FACA CEVA, PARINTII TREBUIE SA FACA CEVA

In afara masurilor mai severe de disciplina care se vor lua in interiorul unitatilor de invatamant brailene, conducerea Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) a solicitat intensificarea prezentei Politiei si Jandarmeriei in preajma acestora, mai ales la orele la care se intra la cursuri si la care se incheie cursurile. In acest fel, conducerea ISJ spera sa se reduca infractionalitatea in zona scolilor si sa nu se mai repete incidente de genul celui  din 21 ianuarie, cand un adolescent a fost lovit cu un cutit in picior, in fata Colegiului “Gh. M. Murgoci”.

Seful ISJ Braila, Viorel Botea, a declarat ca inca de la inceputul acestui an scolar a cerut conducerii Politiei si Jandarmeriei sa aiba in atentie zona scolilor: “Primul lucru pe care l-am cerut organelor de forta a fost acela de intensificare a patrularii la inceputul programului si asta este stiut, sunt prezenti acolo foarte clar dimineata, i-am vazut, le multumesc. In schimb, le-am solicitat sa isi intensifice prezenta intre orele 13:30 – 14:30, in preajma si in incinta institutiilor scolare, pentru ca sa se descurajeze fenomenul acesta infractional care a degenerat sau a aparut in aceasta perioada. De asemenea, am rugat institutiile de forta sa controleze comerciantii din zonele adiacente institutiilor scolare care vand tigari la bucata si alcool elevilor.

Si mai este un lucru foarte important: in Statutul elevilor se spune foarte clar: orice situatie care reprezinta nereguli, ilegalitati sau care atenteaza la integritatea sau la viata elevului trebuie anuntate imediat de catre elevi autoritatilor locale sau conducerii institutiei de invatamant”.

Pe de alta parte, spune seful ISJ, “am solicitat Politiei Locale sa fie prezenta in interiorul scolilor in momentele de varf, de obicei la pauza mare, la pauzele de sfarsit de program, pentru a fi evitate diverse fenomene.

Domnii comandanti din cadrul acestor institutii mi-au spus ca aceste solicitari pe care le-am facut le au in planul lor de actiune si au spus ca isi vor face simtita prezenta mai amplu in preajma institutiilor scolare.

Le-am explicat ca de ordinea publica nu se ocupa nici elevii, nici profesorii. De ordinea publica se ocupa institutiile de forta care trebuie sa stabileasca ordinea.

Sa nu se inteleaga in vreun fel ca dam vina pe cineva. Problema este asa: scoala trebuie sa faca ceva, Consiliul Elevilor trebuie sa faca ceva, organele locale trebuie sa faca ceva, parintii trebuie sa faca ceva. Fiecare dintre noi trebuie sa faca ceva in aceasta zona. Nu facem aceste lucruri, se repeta situatia”.