B. BOTEA: DACA NU MONTAM LIMITATOARE DE VITEZA, HAIDETI SA INSTALAM SEMAFOARE IN ZONELE CU RISC, UNDE AU LOC ACCIDENTE PE TRECERILE DE PIETONI!

Consilierul municipal Bogdan Botea (PND) a solicitat in cea mai recenta sedinta CLM Braila montarea unor semafoare in zonele din oras in care exista un risc mai mare de inregistrare a unor accidente rutiere sau unde deja au avut loc accidente rutiere pe trecerile de pietoni.

“Haideti sa instalam niste semafoare pietonale in zonele cu risc, unde au loc accidente pe trecerile de pietoni, intr-un final, daca nu se pot instala limitatoare de viteza! Pur si simplu punem in pericol pietonii. Nu mai e vorba de o eroare…”, a spus Botea.

Primarul Marian Dragomir (PSD) a comentat ca potrivit legii, nu Municipalitatea ia decizia montarii semafoarelor intr-un loc sau altul, ci Politia Rutiera: ”Domnule consilier, stiti ca ne apropiem de finalul mandatului nostru si ar trebui sa invatam cu totii ca reglementarea regulilor de circulatie in municipiu o face Politia Rutiera, iar Primaria este cea care instaleaza semnele de circulatie conform deciziilor celor care reglementeaza circulatia rutiera in municipiul Braila. Propunerile dvs nu trebuie sa imbrace forma unui proiect de hotarare, pentru ca este absolut hilar si nu s-a mai intalnit niciodata sa se faca un proiect de hotarare pentru a se monta trei semafoare; propunerile dvs vor fi transmise catre Inspectoratul Judetean de Politie, Serviciul Politiei Rutiere, dansii vor analiza propunerile dvs si ne vor comunica daca isi dau acceptul pentru a fi montate sau nu”.