DRAGOMIR: CRESTEREA REDEVENTEI PLATITE DE APT CATRE PRIMARIE SE VA REFLECTA IN CRESTEREA TARIFELOR PE CARE LE VOR PLATI COMERCIANTII, IAR ACESTIA VOR MAJORA PRETURILE

Primarul Marian Dragomir (PSD), nu agreeaza ideea consilierului municipal Lucian Caprariu (Braila Noua), de a incredinta administrarea pietelor unui operator independent.

Pe de alta parte, Dragomir nu este de acord nici un opiniile unor consilieri locali care spun ca nu s-au facut cine stie de investitii in pietele brailene si ca nu se vede pe ce cheltuieste SC Administratia Pietelor si Targurilor (APT) banii pe care ii incaseaza din inchirierea tarabelor si vitrinelor: ”In primul rand nu sunt de acord cu un operator independent, deoarece, in trecut, s-au dat destul de multe suprafete din pietele brailene (si ma refer la Concordia); stim cu totii cine. Nu sunt de acord cu privatizarea pietelor din Braila, sub nicio forma, ca sa ajunga pe mana unei societati controlate de cine stie cine, inregimentat politic pe la vreun partid.

Primaria municipiului Braila a modernizat Piata Concordia – la care faceati referire. Faceti o confuzie intre piata retrocedata de niste membri ai PNL si piata modernizata de Primaria municipiului Braila. Pentru ca acea piata a fost modernizata in mandatul actual, dar dumneavoastra o confundati, pentru ca nu stiti care sunt proprietatile Primariei municipiului Braila si care sunt cele private.

O sa va anunt ca s-a vandut si piata privata, catre un alt investitor privat, care a venit la Primarie si doreste si el sa modernizeze piata respectiva, pentru a ajunge sau depasi standardele pe care le-a impus in Concordia, Primaria. Eu cred ca arata foarte bine Piata Concordia in partea pe care am modernizat-o noi.

La Piata Microhala, APT se chinuie de foarte mult timp sa gaseasca o societate care sa realizeze compartimentarea, pentru ca si acolo au fost facute modernizari. S-au alocat bani si pentru modernizarea celorlalte piete, dar din pacate – si pot sa va dau un exemplu -, la modernizarea Pietei de fructe din Piata Mare nu  a venit nimeni la licitatie.

Nu sunt de acord sub nicio forma cu cresterea redeventei, deoarece cresterea redeventei se va reflecta in cresterea tarifelor pe care le vor plati comerciantii si nu cred ca aceasta este o gandire liberala imbratisata de colegii dumneavoastra, domnule consilier, pentru ca daca noi le crestem dansilor redeventa, APT va creste, la randul ei, tarifele catre comercianti si comerciantii vor creste tarifele catre cumparatorul final”.