DUPA O VIZITA IN JUDET, BOTEA DA NOTE BUNE SCOLILOR DIN TICHILESTI, GROPENI SI STANCUTA

Inspectorul scolar general al Brailei, Viorel Botea, a verificat in ultimele zilele mai multe scoli din judet, pentru a vedea la fata locului in ce conditii invata elevii si de asemenea, in contextul declararii epidemiei de gripa, daca se respecta regulile stabilite de Directia de Sanatate Publica.

Botea a postat pe o retea de socializare imagini din scolile din comunele Tichilesti, Gropeni si Stancuta, prin care a trecut si se declara multumit de ceea ce a vazut acolo: “Am vizitat mai multe scoli, pentru a vedea care este situatia in teren. Am fost la Tichilesti, unde am gasit am gasit o scoala de nivel european; atat interioarele, cat si exterioarele sunt deosebit de bine facute si ingrijite. Primaria si-a dus aportul si il felicit pe domnul primar pentru tot ce inseamna dotarea si reabilitarea scolii.

Acelasi lucru pot sa il spun si despre Gropeni, unde s-au facut eforturi foarte mari pentru ca scoala sa arate bine.

In plus, am fost si la Stancuta, unde exista o biblioteca de nivel european, unde copiii pot gasi diverse carti, pentru a-si completa cunostintele. Acolo gradinita este in constructie si am aflat de la domnul primar ca lucrurile se misca foarte repede si doresc si obtina si autorizatie pentru acea gradinita”.

Seful ISJ Braila ne-a mai spus ca a vizitat si Scoala “Vlaicu Voda” din municipiu, ca sa verifice care este situatia, dupa ce au aparut in presa informatii legate de modul in care arata grupurile sanitare de acolo: “M-am dus dimineata, la 7:30, fara sa anunt si nu am gasit nimic in neregula, era curat. Am postat si fotografii de acolo, drept dovada. Oricum, am de gand sa mai verific situatia in perioada urmatoare si sa ma duc si in timpul cursurilor, nu doar dimineata.

Si precizez ca atunci cand merg in control in scoli eu nu anunt dinainte, fiindca vreau sa vad care este situatia reala, nu sa vad cum este cand se pregatesc, fiindca stiu ca vin”.