ASTĂZI AU FOST CONFIRMATE PRIMELE DOUĂ CAZURI DE CORONAVIRUS ÎN BRĂILA

Astăzi au fost confirmate primele două cazuri de coronavirus în Brăila. Potrivit unui comunicat dat publicității, ambii pacienți provin din centrul de carantină: „Astăzi,15 martie, au fost confirmate primele două cazuri de Covid-19 (coronavirus) în Brăila. Ambii pacienți provin din centrul de carantină. În momentul acesta sunt internați si izolați la Secția de Boli Infecțioase din Spitalul Județean de Urgență Brăila.
Aceștia au sosit în mod controlat de la punctul de trecere a frontierei, în data de 12.03. 2020 și au fost introduși direct în spațiul de carantină, neavând contact cu alte persoane.

Având în vedere situația de fapt, solicităm brăilenilor:
– EVITAȚI AGLOMERAȚIA, DEPLASĂRILE INUTILE, REUNIUNILE
– RESPECTAȚI NORMELE DE IGIENĂ
Facem apel la CALM și RESPONSABILITATE. Va solicităm ferm să vă informați doar din surse oficiale”.