CAS BRĂILA CERE CETĂȚENILOR SĂ COMUNICE CU ANGAJAȚII INSTITUȚIEI PRIN TELEFON, FAX SAU EMAIL, EVITÂND PREZENTAREA LA GHIȘEE

Ca și alte instituții publice locale, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Brăila le solicită cetăţenilor să folosească telefonul, email-ul sau alte metode similare de comunicare, evitând prezentarea la ghişeele instituţiei.

În contextul epidemiei de coronavirus, conducerea CAS Brăila a emis un comunicat de presă în care se precizează: “În scopul prevenirii afectării bunei desfăşurări a activităţii curente a instituţiei, adresăm asiguraţilor, angajatorilor şi altor terţi rugămintea de a limita pe cât posibil deplasarea la ghişeele instituţiei.

Recomandăm tuturor persoanelor ca, la intrarea în instituţie, să folosească covorul antiseptic şi să îşi dezinfecteze mâinile folosind dezinfectantul pus la dispoziţie, iar persoanelor care prezintă simtome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree) să poarte mască de protecţie”.

CAS Brăila precizează că persoanele interesate pot să folosească urmatoarele mijloacele de comunicare: *telefon: 0239/627.700, 0239/627.701, 0239/627.808; * fax:0239/627800; *email: casbr@casbr.ro, secretariat@casbr.ro; *comunicare prin serviciul poştal: Str. Roşiorilor, nr.395.