CONDUCEREA SPITALULUI JUDEȚEAN BRĂILA SOLICITĂ CETĂȚENILOR SĂ AJUTE, DONÂND PIJAMALE, SĂPUN LICHID, ROLE DE HÂRTIE ȘI SERVEȚELE, SOLUȚII DE CURĂȚAT, CIZME DE CAUCIUC, MĂNUȘI DE MENAJ

Conducerea Spitalului Județean Brăila solicită cetățenilor să ajute prin donarea unor produse necesare în această perioadă de criză.

Într-un text postat pe o rețea de socializare și asumat de conducerea spitalului, se arată că „CJ Braila a alocat 2,5 milioane lei pentru achiziționarea unui echipament medical REAL TIME PCR și testelor pentru detectarea COVID 19.
Mai multe persoane au propus crearea unui cont al spitalului în care să depună on-line sume de bani. Până la transmiterea contului, vă rog să aveți în vedere urmatoarele aspecte:
Dacă este posibil, ajutorul ar trebui să fie în produse, deoarece:
– spitalul are bani, dar este greu să găsească acum produse medicale omologate;
– procedura de achiziție publică este greoaie, iar legislația nu a fost modificată;
– prin donația produselor se elimină orice suspiciune că spitalul ar cumpara produse mai scumpe;
Conducerea Spitalului Județean Brăila a transmis pentru început urmatoarea listă de materiale:
– pijama pacienți – mărimile M, L și XL
– cămăși de noapte pacienți – marimile M, L și XL
– săpun lichid pentru pacienți
– role hârtie și servețele
– soluții curățat geamuri sau pavimente
– pahare, farfurii, tacâmuri – toate de unică folosință
– hârtie xerox – format A4
– cizme de cauciuc – mărimile 38 – 46
– mănuși menaj – mărimile M si L
NOTA – Orice produs donat trebuie sa aiba bon fiscal/ factură și să fie menționat numele sponsorului. Se va face contract de sponsorizare
LIVRAREA se va face la Spitalul Județean Brăila – Soseaua Buzăului nr. 2
Persoana de contact – Diana Andronescu, tel. 0239692222”.