DEPUTATUL NIȚĂ ARE MARI DUBII CĂ GUVERNUL PNL VA MENȚINE LA 3.000 DE EURO SUBVENȚIA ACORDATĂ PRIN PROGRAMUL ”ROȘIA ROMÂNEASCĂ”

Deputatul brăilean Nicu Niță (PSD) este de părere că o eventuală decizie a Guvernului PNL de a elimina gratuitatea la apa pentru irigații va avea un efect devastator asupra agricultorilor. El spune că în condițiile în care în iarna trecută nu a nins mai deloc, pământul este uscat, iar daca n-o sa se irige, „va fi un dezastru pentru agricultori, indiferent ca sunt mici sau mari”.

Niță a mai afirmat că în Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților, la audierea ministrului Agriculturii, s-au pus întrebări „insistente” legate de intențiile Guvernului PNL cu privire la Programul ”Roșia Românească”, prin care se acordă un ajutor de 3.000 de euro pe an celor care au cultivat roșii în solarii pe cel puțin 1000 de metri pătrați: „Ministrul n-a vrut să răspundă, a spus <<până în 3000 de euro>>, ba 1500, b 2000 de euro, deci în niciun caz n-o să mai primească 3000 de euro acei agricultori”.

La rândul său, senatorul Ion Rotaru are dubii cu privire la faptul că Guvernul PNL va continua să finanțeze programul de investiţii privind reabilitarea sistemului de irigații: “Eu sper să se continue și programul de investiții pe tot ceea ce înseamnă reabilitarea sistemului de irigat pe care l-am avut și care a funcționat și a însemnat foarte multe investiții pe zona Brăila, pe reabilitare. Eu sper că şi pe proiecte pe bani europeni se vor aloca în continuare fonduri pentru agricultori, astfel încât să procure utilaje, componente şi instalaţii pentru irigat, pentru că văd că nu se mai întâmplă nimic, din punctul ăsta de vedere. Şi este ruşine, este condamnabil că în Israel, în Grecia, pe munţi, pe vârfuri de munte, printre stânci, irigă – și irigă cu picătura -, iar noi, înconjuraţi de ape şi cu un pământ extraordinar şi condiţii nemaipomenite, nu o să putem iriga, fie din cauza costului, fie din cauză că sistemul nu a fost pus la punct”.